Peste 13.400 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

0
129

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că peste 13.400 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, iar peste 9.300 dintre acestea au primit prima doză.

Potrivit CNCAV, 13.409 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 9.323 cu prima doză.

În aceeaşi perioadă s-au raportat trei reacţii adverse, din care una la vaccinul Pfizer şi două la cel de la Johnson & Johnson. Alte 55 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

„Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan şi instantaneu, apar diferenţe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp”, a transmis CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.197.165, din care 5.075.202 cu schema completă.
„Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinaţi cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceştia devin persoane vaccinate cu schema completă”, a precizat CNCAV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.