Operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat la nivel național peste 15.700 de apeluri de urgență, în cursul serii trecute, între orele 19:00 și 02:00, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice ce au vizat intensificări puternice ale vântului, căderi de grindină și averse însemnate cantitativ.
- La 112 București-Ilfov, în intervalul 23:00-01:00, s-au înregistrat peste 4.200 de apeluri.
În cele 2 ore, operatorii STS au preluat aproximativ 22 de apeluri pe minut, cu creșteri până la 77 apeluri pe minut.
Cele mai multe apeluri au semnalat inundări de case, clădiri, străzi, intersecții, precum și prăbușiri de elemente de construcție/acoperiș fiind transferate către ISU-SMURD, Poliție și Ambulanță. De asemenea, în multe dintre situațiile anunțate la 112 au existat apeluri multiple care semnalau aceeași urgență.
Pe durata manifestării codului roșu, în jurul orei 23:30, încărcarea pe 112 București-Ilfov a crescut de peste 5 ori, ceea ce a condus rapid la mobilizarea și suplimentarea numărului de operatori atât la nivelul Capitalei, cât și în centrele județene de preluare a apelurilor de urgență. În tot acest interval, operatorii STS au prioritizat urgențele critice pe baza procedurilor operaționale specifice.
Pentru gestionarea rapidă și eficientă a apelurilor la 112, odată cu intrarea în vigoare a avertizărilor de vreme extremă, STS a suplimentat numărul de operatori și a adaptat fluxurile de lucru dintre operatorii STS și dispecerii agențiilor specializate de intervenție.