Peste 150 de zboruri au fost întârziate sau anulate în ultima săptămână pe Aeroportul “Henri Coandă”. Care au fost cauzele

Numărul zborurilor de pe Aeroportul “Henri Coandă” care au prezentat întârzieri în intervalul 6-12 octombrie a scăzut față de perioada anterioară, deși peste 150 de curse au prezentat întârzieri mai mari de o oră, iar 12 au fost anulate, potrivit unui comunicat de presă.

În intervalul 6 – 12 octombrie 2022, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 152 zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute.

Dintre acestea, mai mult de jumătate (103) au avut drept cauză întârzierea sau rotația echipajelor sau aeronavelor, informează Compania Națională Aeroporturi București.

Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la principalii operatori de pe aeroport, respectiv Wizz Air (99 zboruri), Ryan Air (19), Tarom (13 de zboruri).

În același interval de referință, au fost anulate 12 zboruri.

În intervalul 6 – 12 octombrie 2022, pe AIHCB au fost operate 2028 zboruri, dintre care 1817 regulate, a mai transmis sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati