Peste 2.000 de elevi din Capitală încep cursurile de înot organizate de PMB

Peste 2.000 de elevi de gimnaziu din Capitală încep în acest weekend cursurile de înot, în cadrul proiectului ”Academia Sportului”. Cursurile, care se desfasoara la bazinul Scolii nr. 25, din sectorul 2, sunt organizate de Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București.

Elevii bucureșteni de clasele V-VIII vor beneficia de 8 weekenduri de antrenament, în zilele de sâmbătă și duminică, conform programei școlare, fiind coordonați, instruiți și supravegheați de către antrenori de specialitate, atestați în vederea susținerii cursurilor de înot.

La finalul cursurilor, cursanții cei mai bine pregătiți, conform regulamentului de participare, vor fi premiați cu o diplomă de merit și o tabără națională în vara anului 2020.

Înscrierile au avut loc în perioada 28 ianuarie – 2 februarie 2020.

Cursurile Gratuite de Înot pentru clasele V – VIII reprezintă o sursă de sănătate pentru elevii participanți și contribuie la o devoltare armonioasă a acestora. Potrivit specialiștilor, înotul stimulează capacitatea de concentrare, creşte reflexele şi îmbunătăţeşte percepţia spaţială.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati