Peste 2.000 de persoane, vaccinate anti-COVID cu prima doză în București

Un număr de 2.049 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu prima doză şi 590 cu cea de a doua, în ultimele 24 de ore, a informat miercuri Prefectura Capitalei.

În total, în Bucureşti s-au imunizat cu prima doză 809.691 de persoane, iar cu a doua – 741.295.

Un număr de 3.231 de persoane au decedat de COVID-19 de la începutul pandemiei şi patru – în ultimele 24 de ore.

Incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile raportată miercuri este de 3,30 la mia de locuitori pentru Bucureşti, în această perioadă înregistrându-se 7.280 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.044 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 şi 103 de cazuri reconfirmate.

La nivelul municipiului Bucureşti, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 5.236 de teste RT-PCR, dintre care 1.682 conform metodologiei INSP şi 3.554 la cerere.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a controlat, marţi, 2.041 de locaţii, 362 de mijloace transport, 164 de societăţi comerciale referitor la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de alertă, precum şi 3.155 de persoane, dintre care 2.308 – aflate în carantină şi 51 – în izolare la domiciliu.

Poliţiştii au depistat 98 de persone care nu au respectat măsurile de protecţie individuală şi una care a încălcat măsurile de carantină.

Au fost aplicate 99 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienţei comunităţilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati