Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Peste 2.000 militari au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în ultimele 24 de ore

În intervalul 4 aprilie ora 16.00 – 5 aprilie ora 16.00, un număr de 2.049 militari şi 467 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în 423 misiuni de întărire a prezenţei şi asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei de la Siret (Suceava), Sculeni (Iaşi), Albiţa (Vaslui), Vama Veche şi Ostrov (Constanţa), Giurgiu (Giurgiu), Bechet şi Calafat (Dolj), Porţile de Fier 1 (Mehedinţi), Stamora Moraviţa, Jimbolia şi Cenad (Timiş), Nădlac 1, Nădlac 2 şi Vărşand (Arad), Petea şi Halmeu (Satu Mare), transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane.

În acelaşi interval, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’ au fost prelucrate un număr de 295 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2.

De asemenea, au fost preluate de militarii Armatei României de la Jandarmeria Română, un număr de 25 obiective, pentru a asigura paza acestora în mai multe judeţe din ţară, respectiv judeţul Alba – 2, Argeş – 2, Bacău – 2, Bistriţa-Năsăud – 3, Buzău – 3, Cluj – 4, Covasna – 1, Hunedoara – 1, Maramureş – 2, Timiş – 3, Vâlcea – 1 şi Vrancea – 1.

Totodată, detaşamentul de 70 de militari din cadrul Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenţie la Dezastre) ‘General Gheorghe Teleman’, din subordinea Diviziei 2 Infanterie ‘Getica’, continuă misiunile începute vineri, 3 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale din municipiul Suceava pentru decontaminarea şi dezinfectarea căilor rutiere şi a spaţiilor exterioare din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava.

În ultimele 24 de ore, MApN a pus la dispoziţia autorităţilor locale, două autocare pentru transportul persoanelor sosite pe aeroporturile Henri Coandă din Otopeni şi Avram Iancu din Cluj-Napoca, persoane care au fost transportate spre zonele de carantinare.

De la începutul aplicării măsurilor pentru limitarea răspândirii COVID-19, MApN a sprijinit autorităţile centrale şi locale printr-un număr de 3.182 misiuni, la care au participat 16.373 militari şi 4.481 mijloace tehnice, iar la Institutul Cantacuzino au fost prelucrate un număr total de 7374 teste.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati