Peste 22.000 de vizitatori au ajuns, în perioada 15-18 februarie 2024, la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR), unde au fost prezente 175 de companii din 10 ţări, cu oferte turistice din toate colţurile lumii şi pentru toate buzunarele, informează marţi Romexpo, organizatorului evenimentului.
Topul destinaţiilor alese de vizitatori pentru concediul de vară a fost: Turcia, Grecia, Bulgaria, dar la mare căutare au fost şi city break-urile pentru perioada Mărţişorului în Barcelona, Roma, Istanbul, Atena, Lisabona, Paris, Madrid, Londra, Milano şi Florenţa. Conform unui comunicat al Romexpo, toate aceste destinaţii au avut reduceri de până la 50% pe perioada TTR.
De asemenea, românii care aveau în plan o destinaţie exotică au găsit pachete reduse cu până la 30%, cele mai căutate destinaţii fiind Bali, Maldive, Mauritius, Seychelles şi Zanzibar.
Agenţiile şi tur-operatorii s-au întrecut în oferte şi pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte 2024. Cele mai populare zone turistice din ţara noastră au fost Maramureş şi Bucovina, dar şi staţiuni de pe litoral, precum Mamaia, Olimp, Saturn, Vama Veche.
La actuala ediţie a Târgului de Turism al României nu au lipsit nici pachetele turistice de lux, cu cazări spectaculoase, experienţe culinare rafinate şi acces la cele mai interesante atracţii turistice.
- Astfel, cea mai scumpă vacanţă de la Târgul de Turism al României a fost în Maldive: un pachet de 70.000 de euro care include cazare într-o vilă pe apă de 6 stele, regim all inclusive şi transport.
Totodată, au fost oferte pentru destinaţii inedite pentru românii care vor să exploreze şi locuri mai puţin cunoscute, autentice, cu peisaje uluitoare şi culturi fascinante, respectiv în Australia, Namibia, Patagonia, Madagascar şi Zambia.
Ca la fiecare ediţie, Târgul de Turism al României a oferit şi o platformă interactivă de dezbateri în care s-au prezentat exemple de bune practici din domeniul turismului. În plus, manifestarea a intermediat şi întâlniri de business între antreprenori şi reprezentanţi ai domeniului turistic, într-un cadru profesionist de networking.