Peste 250 de sancțiuni contravenționale, aplicate în Ilfov pentru nerespectarea măsurilor de restricție

Forțele de ordine au verificat în sistem integrat 227 de societăți comerciale și au legitimat peste 2.163 de persoane pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov, cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă. De asemenea, au fost verificate peste 261 de mijloace de transport persoane. În contextul acțiunilor desfășurate, polițiștii IPJ Ilfov și polițiștii locali au aplicat 253 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în temeiul Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum total de 28.300 lei, a precizat duminică Prefectura Ilfov.

„Pe fondul numărului crescut de infectări cu virusul SARS-CoV-2, acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă desfășurate la nivelul județului Ilfov au continuat în data de 21 noiembrie 2020, având ca scop principal prevenirea infectărilor și protejarea sănătății cetățenilor, prin conștientizarea populației cu privire la apartenența la comunitate și la pericolul răspândirii necontrolate a noului coronavirus în colectivitățile umane„, a precizat instituția pe site.

Astfel, sub autoritatea Instituției Prefectului – Județul Ilfov, misiunile din ultimele 24 de ore au fost executate de 156 de polițiști, alături de 81 de efective reprezentând Inspectoratul de Jandarmi Județean, ISU București-Ilfov, Poliția Locală, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier.

Verificările vor continua la nivelul județului Ilfov și vor viza condițiile în care se desfășoară transportul în comun, menținerea ordinii și siguranței publice, respectarea de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, dar și protejarea cetățenilor față de practicile comerciale ilicite.

*****

Potrivit datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov, duminică, 22 noiembrie 2020, ora 15:00, situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului este următoarea:

  • Teste efectuate până în prezent: 34.112;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 până în prezent: 12.776;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 8.231;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 128;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare la domiciliu: 4.304;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în izolare instituționalizată: 0;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină la domiciliu: 463;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 în carantină instituționalizată: 3;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate: 36;
  • Persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov: 75, dintre care 15 la ATI.

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică Ilfov, incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului calculată la data de 22 noiembrie 2020, pentru perioada 08.11.2020 – 21.11.2020, se prezintă după cum urmează:

Incidența cumulată a cazurilor la nivelul localităților județului Ilfov la data de 22.11.2020, pentru perioada 08.11.2020 – 21.11.2020
Nr crt Localitate

(UAT)

Rata incidenței la 1000

de locuitori

JUDEȚUL ILFOV 8.17
1 Afumați 5.52
2 Balotești 7.27
3 Berceni 11.50
4 Brănești 6.49
5 Bragadiru 11.72
6 Buftea 9.48
7 Cernica 4.85
8 Chiajna 10.84
9 Chitila 6.36
10 Ciolpani 5.13
11 Ciorogârla 10.57
12 Clinceni 11.10
13 Copăceni 3.41
14 Corbeanca 9.31
15 Cornetu 10.01
16 Dascălu 6.54
17 Dărăști Ilfov 3.25
18 1 Decembrie 8.99
19 Dobroești 11.06
20 Domnești 8.75
21 Dragomirești 5.49
22 Găneasa 5.20
23 Glina 6.97
24 Grădiștea 3.83
25 Gruiu 8.30
26 Jilava 6.74
27 Moara Vlăsiei 3.26
28 Măgurele 10.51
29 Mogoșoaia 11.50
30 Nuci 2.15
31 Otopeni 10.79
32 Pantelimon 6.68
33 Petrăchioaia 6.37
34 Popești Leordeni 9.75
35 Periș 5.18
36 Snagov 11.83
37 Ștefănești 6.83
38 Tunari 6.58
39 Vidra 6.10
40 Voluntari 9.69

* Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov. Datele înscrise în prezentul buletin provin din situațiile oficiale întocmite și transmise de către instituția competentă, cu precizarea că sunt în continuă dinamică. 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati