Peste 250 de zboruri au înregistrat întârzieri de peste o oră, pe Otopeni, în ultima săptămână

259 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat, în săptămâna 29 septembrie – 5 octombrie 2022, întârzieri de peste 60 de minute, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Dintre acestea, mai mult de jumătate (162) au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor.

Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat la principalii operatori de pe aeroport, respectiv Wizz Air (127 zboruri), Ryan Air (58) şi Tarom (15 zboruri).

În acelaşi interval, au fost anulate 14 zboruri, 6 dintre ele ale companiei Wizz Air.

În intervalul 29 septembrie – 5 octombrie 2022, pe AIHCB au fost operate 2.027 zboruri, dintre care 1.789 regulate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati