Peste 3.000 de absolvenţi de liceu, în a doua sesiune de admitere în Universitatea Politehnica din Bucureşti

Universitatea Politehnica din Bucureşti va organiza luni, începând cu ora 10:00, a doua sesiune de admitere la studiile universitare de licenţă pentru toate cele 15 facultăţi ale sale.

Pentru această a doua etapă, care se va desfăşura sub forma unui examen scris, s-au înscris peste 3.000 de candidaţi. Aceştia vor concura pentru ocuparea celor 2.659 de locuri rămase după prima sesiune dintr-un total de 5.850 de locuri, dintre care 990 de locuri cu taxă.

„Ca în fiecare an, va fi una dintre cele mai competitive admiteri, pentru că este cea mai mare universitate cu profil tehnic din ţară. Ingineria este un domeniu extrem de actual şi în continuă dezvoltare. Rata noastră de angajare după absolvire este de peste 95%. Iar educaţia de calitate este doar unul dintre factorii acestui succes. Poate mai mult decât orice, la UPB construim comunităţi, reţele profesionale şi incubatoare antreprenoriale prin care să putem lansa profesionişti şi startup-uri către succes. Îi invităm pe cei mai buni să vină în cel mai mare campus studenţesc din România” a declarat Mihnea Costoiu, Rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2020-2021, Universitatea Politehnica din Bucureşti a iniţiat o procedură bazată pe două sesiuni de concurs. Prima sesiune s-a derulat în perioada 5 aprilie – 22 iunie 2021 şi s-a axat pe înscrierea şi admiterea pe bază de dosar pentru elevii/absolvenţii de liceu care au participat de-a lungul studiilor preuniversitare la olimpiade naţionale şi internaţionale, la diferite alte concursuri de top, precum şi pentru cei care au înregistrat medii generale foarte bune.

În ceea ce priveşte a doua sesiune ce vizează admiterea la studiile de licenţă în Universitatea Politehnica din Bucureşti, etapă prevăzută cu examen scris de tip grilă, candidaţii vor avea la dispoziţie trei ore (cumulat pentru ambele probe), începând cu ora 10:00, pentru a-şi valorifica cunoştinţele dobândite la disciplinele alese pentru probele de concurs P1 şi P2. Accesul candidaţilor în campus se va face începând cu ora 08:00 iar în sălile de concurs începând cu ora 09:00.

Evaluarea performanţelor candidaţilor care participă la Sesiunea II şi ierarhizarea lor în vederea admiterii se face în proporţie de 80% pe baza acestor probe scrise şi 20% pe baza rezultatelor obţinute la Examenul naţional de Bacalaureat.

Precizăm faptul că derularea examenului de admitere ce va fi organizat mâine în Campusul universitar al UPB se va face sub rigorile tuturor măsurilor de protecţie impuse de pandemia de COVID-19.

Facilităţi acordate candidaţilor UPB

În prezent, prin cele 15 facultăţi ale sale, Universitatea Politehnica din Bucureşti şcolarizează un număr de peste 30.000 de studenţi, dintre care 5.850 vor accede în vara acestui an, pentru prima oară, pe treptele universităţii.

În ceea ce priveşte taxa de înscriere în examen, în valoare de 125 de lei, vor fi scutiţi de la plata acesteia candidaţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi de la casele de copii, copiii eroilor martiri sau ai răniţilor în Revoluţia din 1989, copiii salariaţilor UPB sau cei ai personalului didactic auxiliar.

De asemenea, candidaţii care au o situaţie materială precară, în special cei proveniţi din mediul rural, pot fi scutiţi de la plata acestei taxe, în urma unei solicitări adresate Universităţii.

Tuturor candidaţilor înscrişi la examenul de admitere din data de 19 iulie 2021 le urăm tradiţionalul „baftă”. Mai multe informaţii despre etapa a II-a de admitere pot fi găsite accesând site-ul dedicat – http://admitere.upb.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati