Peste 30.000 de tablete pentru elevii din Sectorul 5, blocate într-un depozit

În urma deciziei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 5 din 6 noiembrie, primarul Cristian Popescu Piedone a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru a găsi soluţii legale şi pentru a distribui tabletele achiziţionate de Economat Sector 5 SRL, printr-o procedură de atribuire directă.

„În urma discuţiilor aprinse şi explicaţiilor neclare date de către directorul Petre Leonard şi conducerea Economat Sector 5 SRL, Consiliul Local, prin consilierii săi, a cerut suspendarea şedinţei, deoarece această achiziţie directă în valoare de peste 53 de milioane de lei (aproximativ 11 milioane de euro), efectuată de către Economat Sector 5 SRL, a ridicat foarte multe suspiciuni şi dezbateri. Liderii de grup ale partidelor politice, reprezentate în Consiliul Local, au solicitat mai multe clarificări cu privire la procedura folosită la plăţile efectuate înainte de semnarea contractului, la modul de semnare a acestuia, la atribuirea directă a contractului către un furnizor, la modul de selecţie care a ridicat numeroase suspiciuni, unde conducerea Economat Sector 5 SRL nu a putut să ofere o explicaţie coerentă.

Cea mai importantă problemă sesizată de către consilierii Sectorului 5 a fost cea referitoare la legea 98/2016, privind achiziţiile publice. Mai exact, aceştia au susţinut că achiziţiile directe se pot realiza până în pragul sumei de 130 de mii de lei, echivalentul a aproximativ 30 de mii de euro, nu 53 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 11 milioane de euro, aşa cum este situaţia contractului între Economat Sector 5 SRL şi firma DAP Team & Partners SRL”, spune primăria, printr-un comunicat.

La propunerea Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, membrii Consiliului Local au înţeles necesitatea convocării şedinţei, dar au solicitat suspendarea acesteia şi reluarea ei pentru data de 09.11.2020, la ora 14.00, pentru a avea timp să se informeze şi să consulte experţi în domeniul achiziţiilor publice.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone le-a explicat în mai multe rânduri membrilor Consiliului Local importanţa rezolvării acestei situaţii, care durează de mai bine de două luni: „Dreptul la educaţie este garantat de Constituţia României. Conştientizaţi că nu putem fi la fel de iresponasbili ca vechiul legislativ. Să ai achiziţionate şi plătite peste 30.000 de tablete şi să le ţii închise sub cheie, acest lucru înseamnă să privaţi cu bună ştiinţă dreptul la educaţie. Că au fost lupte politice, interese economice sau nerespectarea procedurilor de achiziţie, ele aparţin trecutului. Trebuie să deblocăm această situaţie acum, în plină pandemie, când copiii din Sectorul 5 nu au cum să înveţe.

Interesul cetăţeanului este o prioritate, nu interesele meschine ale unor partide politice. Nu putem facem experimente pe viitoarea generaţie de copii din Sectorul 5. Această achiziţie, dacă a fost sau nu legală, dacă a fost sau nu plătită, înainte sau după termen, modul de atribuire a contractului şi orice consecinţă trebuie să existe doar asupra conducerii Economat Sector 5 SRL şi nu asupra copiilor şi dascălilor noştri din sector. Guvernul României a distribuit aproximativ 2.000 de tablete în Sectorul 5, iar noi ţinem în depozit peste 30.000 de astfel de dispozitive.”, a declarat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Conform hotărârilor emise de fostul consiliu local, nr. 80, 96 şi 180, distribuirea trebuia să fie efectuată de către Primăria Sectorului 5. Luând în calcul suspiciunile apărute asupra acestei proceduri de achiziţie, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a propus ca nu doar achiziţia şi depozitarea să fie efectuate de către Economat, ci şi distribuţia în totalitate. Direcţia de Tineret, Învăţământ şi Sport ar urma să transmită doar lista beneficiarilor (elevi şi profesori), nedorind să aplaneze asupra Primăriei Sectorului 5 nicio suspiciune de ilegalitate sau parteneriat cu Economat Sector 5 SRL şi conducerea acestuia. Vă aducem la cunoştinţă că societatea Economat Sector 5 SRL are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne în magazine specializate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati