Peste 35.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional, în această săptămână, iar 286 locuri de muncă sunt oferite de angajatorii din Spaţiul Economic European, informează miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele ANOFM sunt disponibile 35.171 locuri de muncă, cele mai multe fiind oferite pentru: conducător auto transport rutier (2.927); curier (2.808); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.938); manipulant mărfuri (1.524); lucrător comercial (1.460); muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.075); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.000); ajutor bucătar (993); agent de securitate (831); lucrător în bucătărie – spălător vase mari (810) etc.
Din totalul locurilor de muncă vacante, 2.361 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală; manager în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; medic în diverse specializări etc.), 6.296 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (vânzător; casier; agent de vânzări; instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze; asistent medical generalist etc.), 7.163 pentru persoanele cu studii profesionale (conducător auto transport rutier; lucrător comercial; lăcătuş mecanic; sudor; zidar rosar-tencuitor etc.).
Restul de 19.351 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la asamblarea pieselor; ajutor bucătar etc).
„Baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării”, precizează ANOFM.
La rândul lor, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 286 de locuri de muncă vacante în Danemarca – 146 – pentru: mecanic naval, tubulator naval, măcelar dezosator carcasă porc, şef sector reproducţie-fermă porcine, tehnician industrial (ucenic), fierar/confecţioner metalic (ucenic), tehnician în automatizări (ucenic), Malta – 65 – pentru: director vânzări ELV, tehnician, analist chimie control calitate, tehnician de proces; Norvegia – 45 locuri – pentru: lucrător în producţie – prelucrarea somonului; Olanda – 11 locuri – pentru: inspector veterinar şi mecanic de asamblare.
De asemenea, Germania oferă 10 locuri de muncă pentru lucrător în producţie – procesare produse din carne (f/b), Irlanda – 5 locuri de muncă pentru îngrijitor persoane, Polonia – 3 locuri de muncă pentru tinichigiu acoperiş, iar Letonia – un loc de muncă pentru asistent ştiinţific (Oncologie Pediatrică).
Sursa: Agerpres


