Peste 350.000 de persoane au vizitat până acum Târgul de Crăciun din Capitală

Peste 350.000 de persoane au vizitat în primele 11 zile la Târgul de Crăciun Bucureşti, organizat în Piaţa Constituţiei, de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

Săptămâna 9 – 15 decembrie propune vizitatorilor atracţii pentru toate vârstele şi o mulţime de momente pline de bucurie: Casa lui Moş Crăciun, patinoar, carusel, târg cu produse de sezon, demonstraţii de meşteşuguri, zone gastronomice şi un program artistic care aduce pe scenă artişti îndrăgiţi şi ansambluri de datini şi obiceiuri din România. Intrarea este liberă.

Moş Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun Bucureşti, pe 13 decembrie, la ora 18:00 şi va primi copiii în vizită până la ora 22:00. Pe 13 decembrie, pe scena Târgului de Crăciun vor performa Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’Soreasca”, Jo & Band şi Randi, iar în deschiderea concertelor va avea loc spectacolul de acrobaţii, teatru, muzică şi dans ,,Regatul Cascadelor”.

Moşul şi elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11:00 – 13:00 şi 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie, pentru a le afla dorinţele de sărbători. După ultima întâlnire, Moşul îşi va lua sania şi va pleca pentru a pune daruri sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea. Mai mult decât atât, pe 14, 15 decembrie şi între 20 şi 24 decembrie, publicul poate vizita Casa lui Moş Crăciun în intervalul orar 15:00 – 16:30, pentru a se bucura de o atmosferă de poveste, atent creionată printr-un decor plin de magie.

PROGRAM ARTISTIC

Vineri, 13 decembrie

17:00 – 17:50 Spectacol de acrobaţii, teatru, muzică şi dans ,,Regatul Cascadelor”

18:05 – 18:40 Alina Sorescu şi „Picii lu’ Soreasca”

18:50 – 19:50 Gaşca Zurli

20:40 – 21:20 Jo & Band

21:00 – 22:00 Randi

Sâmbătă, 14 decembrie

19:30 – 20:15 Paula Seling şi Cazanoi Orchestra

20:20 – 21:10 Holograf

21:15 – 22:00 Phoenix

Duminică, 15 decembrie

19:30 – 20:00 Ana Almăşana Ciontea şi Ansamblul folcloric „Dubaşii” din Feregi, Hunedoara

20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Bistriţa Aurie” din Ciocăneşti, Suceava

20:30 – 21:05 Ansamblul folcloric profesionist „Transilvania” din Baia Mare, Maramureş

21:15 – 22:00 Elena Gheorghe Band

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati