De la începutul acestui an și până în prezent, pe raza Sectorului 3 au fost ridicate 4.268 de autovehicule parcate/staționate neregulamentar.
Dintre acestea, 4115 au fost eliberate, fiind încasată suma de 2.211.200 lei de la proprietarii autovehiculelor care au achitat, după caz, ridicarea, transportul și depozitarea mașinilor parcate neregulamentar.
Alte 141 autoturisme se află în depozitul Primăriei Sectorului 3, urmând a fi eliberate, iar 12 au intrat în patrimoniu, fiind valorificate.
Prin această acțiune, Primăria Sectorului 3 continuă proiectul de fluidizare a circulației auto în sector, în special în zona trecerilor de pietoni, a trotuarelor, căilor de acces și a benzilor de viraj.
Baza legală aplicată
Potrivit HCLS3 nr. 9/19.01.2021, posesorii de vehicule/remorci/rulote care staționează neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice administrate de Consiliul Local al Sectorului 3, care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reședință sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului București aflate în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 se expun riscului de a li se ridica mașina.
Hotărârea poate fi consultată pe site-ul www.primarie3.ro.