Guvernul a identificat săptămâna trecută 89.195 de facturi greşite în urma controalelor care au fost desfăşurate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale, iar numărul total de facturi la energie electrică greşite este de peste 450.000.
„Ministerul Energiei va fi responsabil de toate activităţile de coordonare şi de monitorizare, astfel încât să nu se mai întâmple partea aceasta de necorelare şi de neajustare, practic, de corectare a softului, astfel încât să poată fi folosit ca un argument în elaborarea greşită a facturilor.
Totodată v-aş ruga să aveţi în vedere ca împreună cu Ministerul Muncii să corelaţi toate mecanismele pentru schema de compensare, astfel încât să nu avem probleme nici în ceea ce priveşte sarcinile care revin instituţiilor guvernamentale în acest sens”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Digi24.
La solicitarea premierului, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan-Dragoş Drăgan, a prezentat o serie de date privind procesul de refacere a facturilor emise greşit la energie electrică.
„Referitor la schema de ajutor pentru plafonarea preţurilor la energie şi la gaz care a fost instituită prin OUG 118/2021, aplicată prin Legea 259/2021, în urma controalelor care au fost desfăşurate la toţi furnizorii de energie electrică şi gaze naturale vă pot spune că la nivelul săptămânii trecute (…) au fost identificate un număr de 89.195 de facturi greşite, iar la nivelul energiei electrice au fost identificate peste 450.000 de facturi greşite.
În urma acestor controale desfăşurate de ANPC s-a identificat nerespectarea clauzelor contractuale şi aplicarea neadecvată a ordonanţei 118/2021, dispunându-se refacerea şi acestor facturi ce au fost întocmite greşit. Procesul este în desfăşurare; au fost peste jumătate dintre aceste facturi pentru partea de energie electrică refăcute şi urmează să avem datele la sfârşitul săptămânii, în care suntem convinşi că vom atinge targetul în ceea ce priveşte refacerea acestor facturi întocmite greşit iniţial de furnizorii de energie electrică şi gaze naturale”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei.