Peste 450.000 de ţigarete depistate în urma unor percheziții în București și Ilfov

Peste 450.000 de ţigarete depistate şi 17 percheziţii efectuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, la domiciliile şi sediile mai multor persoane fizice şi juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

La data de 30 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, împreună cu poliţişti operativi din cadrul subunităţilor de poliţie de pe raza de competenţă, au efectuat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu 17 percheziţii la domiciliile unor persoane şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, de pe raza judeţului Ilfov (11) şi municipiul Bucureşti (6).

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 25 iulie 2019 – 05 aprilie a.c, persoanele bănuite au achiziţionat ţigarete provenite din contrabandă, care purtau timbre de acciză ale unor alte state, acestea fiind depozitate la anumite domicilii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, după care, le comercializau într-un centru comercial de pe raza judeţului Ilfov şi în municipiul Bucureşti, ţigaretele fiind astfel vândute la preţuri mult mai mici faţă de preţurile practicate de comercianţii autorizaţi.

În urma percheziţiilor au fost depistate peste 450.000 de ţigarete, precum şi suma de 20.000 de lei, acestea fiind ridicate şi indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 300.000 de lei.

În urma percheziţiilor au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov 7 persoane, pentru cercetări.

În cauză, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar faţă de 6 persoane.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati