Peste 600 de sancţiuni contravenţionale aplicate de Poliția Locală Sector 3

Poliția Locală Sector 3 a aplicat, în săptămâna 29 iulie – 4 august, sute de sancțiuni privind normele de salubrizare și igienizare, precum și a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Un număr de 549 de sancțiuni, în valoare de 503.400 lei au fost aplicate în conformitate cu HCGMB nr. 120/2010, privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti.

De asemenea, alte 86 de sancțiuni în valoare de 16.800 lei au fost aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

S-a verificat modul de păstrare a curățeniei pe domeniul public de către posesorii de animale de companie care își plimbă patrupedele pe străzi, alei sau locuri special amenajate, de către alte persoane fizice care frecventează parcurile, miniparcurile și locurile de joacă, dar și de către agenții economici la punctele de lucru unde consumul de băuturi alcoolice, semințe sau alte produse alimentare, dau un aspect neplăcut Sectorului 3.

De exemplu, au fost vizate miniparcurile, locurile de joacă si alte zone vulnerabile din str. Cozla, str. Vârfureni, str. Pătulului, str. Rășinari, al. Ilioara, bd. Th. Pallady – str. Trapezului, str. Zemeș, str. Patrioților, str. Vlăhița, str. Mălureni, șos. Gării Cățelu, al. Ciucea, str. Fetești – Gura Ialomiței, str. J. Steriadi – str. Livada cu Nuci, bd. 1Decembrie1918 – Ciucea, str. Breaza, str. Laborator, str. Armeniș, Calea Vitan, Calea Moșilor, str. Anastasie Panu, bd. Octavian Goga, Calea Călărașilor, al. Dobroteasa, Piața Sf. Gheorghe, str. Sf. Vineri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati