Zeci de autobuze, tramvaie și troleibuze ale STB au fost trase pe dreapta și oprite temporar să iasă pe traseu de către inspectorii de la Protecția Consumatorilor. ANPC a constatat în urma unui amplu control că multe dintre mijloacele de transport erau vechi și extrem de murdare. Au găsit resturi alimentare, geamuri neigenizate, sisteme de ventilare pline de praf.
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au reluat controlul la STB şi, după ce au verificat peste 700 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, au scos temporar din circulaţie peste 80 dintre ele. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a întreprins, luni, o acţiune de verificare a modului în care Societatea de Transport Bucureşti (STB) – aflată în administrarea Primăriei Capitalei – a dus la îndeplinire măsurile dispuse de comisari în urma precedentului control care a verificat condiţiile de derulare a transportului comun în Bucureşti.
„Cerem scuze bucureştenilor! La ei ne gândim atunci când acţionăm! Pentru a redresa STB, trebuie curaj, proiecte şi predictibilitate. Este totul vechi! Dar de ce este şi murdar? Poate fi şi distrus, dar nu are logică să nu repari! Şi tot aşa! Mopuri, substanţe şi oameni prea puţini. Suntem urmăriţi de neputinţa unor căpetenii inutile!”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, citat de Agerpres.
Comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au realizat, aşadar, 15 acţiuni de control şi recontrol prin care au verificat 514 autobuze, oprind temporar până la remedierea abaterilor constatate 61 dintre acestea, 75 troleibuze, oprind temporar până la remedierea abaterilor constatate patru dintre ele, şi 176 tramvaie, oprind temporar până la remedierea abaterilor constatate 18.
Neregulile întâlnite în continuare la unele dintre mijloacele de transport în comun verificate au fost neigienizarea corespunzătoare a multora dintre vehicule (resturi alimentare, praf în strat grosier, rugină în exces, geamuri neigienizate, sistem de ventilare plin de praf), precum şi lipirea linoleumului sau înfiletarea şuruburilor slăbite, fiind realizate în timpul controlului, pentru ca mijloacele de transport să poată ieşi în traseu; existenţa unui sistem de iluminat interior parţial funcţional.
Mai mult de 85 de tramvaie nu sunt dotate cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi.
Unele vehicule aveau urme de uzură (elemente crăpate/lipsă, geamuri sparte, podea înfundată, şuruburi slăbite, linoleum dezlipit şi îndoi, scaune deteriorate, unele cu tapiţeria ruptă, uzată, neigienizată, îmbâcsită de praf, mânere lipsă, rupte, fără protecţie, scaune cu structură din lemn exfoliată, podea cu aplicaţii suplimentare de linoleum, ceea ce prezintă pericol de împiedicare, geamuri cu inscripţii (făcute de pasageri) cu marker permanent, care nu pot fi curăţate, cu burdufe deterioarate neigienizate corespunzător, vandalizate interior/exterior (tip graffiti), barele de susţinere având protecţia de poliuretan ruptă).
ANPC a descoperit utilizarea pentru igienizarea a unor materiale (cârpe, mopuri etc.) insalubre, a unor chiuvete pentru igienizarea materialelor cu rugină şi praf în exces, iar clădirea este deteriorată, aflată într-o stare avansată de degradare (ex: bucăţi de tavan lipsă, pereţii şi podeaua deteriorate, cu denivelări, căi de acces deteriorate etc.).
Se adaugă lipsa informaţiilor legate de traseu sau modalitatea de achiziţie a călătoriei, precum şi neafişarea autorizărilor RAR.
Acţiunea de control nu este încă finalizată, urmând a continua în zilele următoare.
Reacția STB
În urma controalelor efectuate de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor desfășurate luni dimineață, Societatea de Transport București STB face următoarele precizări:
„După aspectele constatate de către comisarii ANPC cu ocazia controlului anterior, efectuat în autobazele și depourile STB S.A. în luna martie, și ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea publicului călător, s-a luat măsura intensificării acțiunilor de igienizare a mijloacelor de transport, astfel încât călătorii să beneficieze de vehicule curate și condiții de transport civilizate.
Totodată, pentru asigurarea transparenței și monitorizarea activității de igienizare a vehiculelor utilizate în prestarea serviciului de transport public, s-a dispus afișarea în interiorul cabinei conducătorului de vehicul, cu vizibilitate spre salonul călătorilor, a graficului zilnic de curățenie, în care sunt precizate operațiunile efectuate de personalul desemnat înainte de ieșirea în traseu. După igienizare, fiecare vehicul este verificat de un reprezentant al conducerii unității, iar completarea graficului se realizează atât de cǎtre operatorul de curățenie, cȃt și de persoana responsabilă pentru verificare.
Prin acest demers, STB S.A. își dorește implicarea și responsabilizarea personalului de curățenie în activitatea de igienizare a parcului de vehicule, precum și creșterea calității serviciilor oferite călătorilor bucureșteni prin asigurarea unui confort sporit în timpul deplasării.
Fiecare călător merită să se bucure de mijloace de transport civilizate, igienizate, dar mai ales curate. Cu toate că peste 150 de angajați sunt implicați zilnic în acțiuni de spălare și dezinfectare, folosind circa 5000 de litri de detergent pentru tot parcul circulant, curățenia se păstrează din păcate doar un interval scăzut de timp.. Tocmai de aceea facem în permanență apel la călători să dea dovadă de spirit civic, să respecte eforturile angajaţilor STB şi să menţină curăţenia atât în vehicule, cât şi în staţii.
Așa cum am precizat și după controalele efectuate anterior de ANPC, aceste acțiuni desfășurate în unitățile noastre de exploatare pot avea un rol pozitiv pentru STB S.A., pentru că scot în evidenţă probleme pe care noi le-am sesizat anterior şi, astfel, am putut lua măsuri concrete acolo unde cetăţenii au sesizat probleme, astfel încât calitatea serviciilor a fost îmbunătățită.
În ceea ce priveşte accesibilitatea la urcare/coborâre pentru persoanele cu dizabilităţi, o altă problemă pe care reprezentanții ANPC au identificat-o chiar de la primul control, trebuie să precizăm că aici problema este mai complexă, având în vedere structura actuală a parcului circulant, care cuprinde și mijloace de transport de generație mai veche, ce nu au fost dotate din fabricație cu astfel de facilități (rampe de acces).
În strategia de modernizare a parcului de vehicule al STB S.A. avem în vedere ca, pe viitor, toate vehiculele ce vor fi achiziționate, precum și cele care vor intra în programul de modernizare, să fie astfel configurate încât să asigure confortul tuturor călătorilor la urcare și coborâre.
Cu privire la lipsa informațiilor din din vehicule si din stații, referitoare la traseele mijloacelor de transport,precizăm că pentru programarea călătoriilor beneficiarii serviciului public de transport au la dispoziţie aplicaţia INFOTransport Bucuresti, singura aplicaţie ce afişează în timp real rutele disponibile şi orele de sosire în staţii a vehiculelor. Aplicația furnizează şi informaţii cu privire la liniile unde apar blocări de circulaţie, șipoate fi descărcată de la următoarele adrese:
* pentru Android https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.stbsa,
* pentru iOS: https://itunes.apple.com/ro/app/info-stb/id1454773234.
De asemenea, pentru o mai bună informare cu privire la traseele mijloacelor de transport în comun, dar și a modalităților de plată oferite călătorilor, Societatea de Transport București STB S.A. a luat decizia amplasării, în stațiile de autobuze, a unor materiale consultative, sub forma unor afișe. Fiecare afiș conține informații despre locul în care te afli, legăturile de transport, harta pe care este configurat traseul liniei care tranzitează stația respectivă și denumirea stațiilor de pe traseu. De asemenea, pe afișe se regăsesc și codurile QR ale aplicațiilor STB S.A. – InfoTB și 24Pay, pentru o descărcare mai rapidă, precum și modalitatea de plată prin SMS.
În ceea ce privește starea clădirilor în care funcționează unitățile de exploatare, facem precizarea că acestea sunt bunuri ale municipalității, preluate cu ocazia semnării contractului de delegare, și vor fi modernizate etapizat, în funcție de bugetul disponibil.”
sursa: digi24.ro