Primăria Sectorului 1 continuă amenajarea locurilor de parcare din zona Chitila, unde peste 800 de locuri vor fi marcate, numerotate și introduse în platforma de administrare a parcărilor.
Lucrările au început pe mai multe străzi din cartier și vor continua etapizat în perioada următoare.
Primele 173 de locuri au fost deja trasate
Potrivit Primăriei Sectorului 1, pe strada Petru și Pavel au fost deja trasate și numerotate 173 de locuri de parcare.
În prezent, echipele lucrează pe strada Mihai Viteazul, unde sunt realizate marcajele și numerotarea locurilor.
Lucrările continuă pe mai multe străzi din zona Chitila
În următoarea etapă, intervențiile vor ajunge pe străzile:
-
Ștefan Magheri;
-
Bauxitei;
-
Golovița.
Proiectul include și străzile Cotești, Retortei, Cricovului, Verișoara și Floare de Crâng, unde sunt prevăzute aproximativ 225 de locuri de parcare.
La finalul acestei etape, administrația locală estimează că peste 800 de locuri de parcare din zona Chitila vor fi marcate, numerotate și introduse în sistem.
Locurile vor fi integrate în platforma de administrare
Primăria Sectorului 1 precizează că trasarea și numerotarea locurilor nu înseamnă doar aplicarea marcajelor pe asfalt, ci și integrarea acestora în platforma de administrare a parcărilor.
Scopul proiectului este delimitarea clară a spațiilor destinate parcării și o organizare mai eficientă a utilizării acestora de către șoferii din zonă.


