Anul trecut, 10.794.270 de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, adică 55,8% din populația rezidentă a României, cu 279.346 persoane mai mult decât în 2019, arată Institutul Național de Statistică, scrie viitorulilfovean.ro.
În ceea ce privește epurarea apelor uzate, populația conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare a fost de 10.540.388 persoane, reprezentând 54,5% din populația rezidentă a țării, cu 276.086 de persoane mai mult decât în 2019. Cresterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).
În anul 2020, în mediul urban populația conectata la canalizare a fost de 9.636.282 persoane, reprezentând 92,2% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.157.988 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 13,1% din populația rezidentă rurală a României.