Începând cu data de 1 iulie, peste 10 sedii ale unor grădiniţe de stat din Sectorul 1 îşi redeschid porţile pentru preşcolari. Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul educaţional „Grădiniţa de vacanţă” care se va derula în perioada 01 iulie – 30 august, în fiecare zi de luni până vineri.
Astfel, 825 de preşcolari care învaţă în grădiniţele de stat din Sectorul 1 pot merge la grădiniţă pe perioada verii faţă de 725, anul trecut. Finanţarea proiectului care presupune asigurarea hranei pentru preşcolari şi plata activităţilor educaţionale este asigurată integral de la bugetul Sectorului 1.
„În Sectorul 1 le oferim copiilor noştri programe şcolare şi extraşcolare complete şi atractive. Mai ales în această perioadă dificilă, programul „Grădiniţa de vacanţă” răspunde unei probleme reale a părinţilor care nu au cu cine să-şi lase în supraveghere copiii de vârstă preşcolară pe timpul zilelor lucrătoare din cursul vacanţei de vară. Iată de ce, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor comunităţii din Sectorul 1, am decis să redeschidem o parte din grădiniţele pe care le administrăm şi să mărim numărul de locuri”, a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Unităţile de învăţământ preşcolar din Sectorul 1 deschise în această vară sunt următoarele:
– Grădiniţa „Steaua”: Strada Ion Inculeţ nr. 5-7;
– Grădiniţa nr. 222 cu două locaţii: Strada Arad nr. 38 şi Strada Elena Pleşoianu nr. 4;
– Grădiniţa nr. 116: Strada Mendeleev nr. 27;
– Grădiniţa nr. 46: Strada Marmurei nr. 13-15;
– Grădiniţa nr. 251 cu două locaţii: Strada Miercani nr. 89 şi Strada Venezuela nr. 11;
– Grădiniţa nr. 206 cu trei locaţii: Strada Witting nr. 15, Strada Disescu nr. 37 şi Strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156.
Pe toată perioadă derulării programului „Grădiniţa de vacanţă”, copiii vor lua parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă. În timpul vacanţei de vară preşcolarii vor participa la activităţi extra-curriculare şi extraşcolare diverse: muzică, pictură, teatru, cercuri de creaţie, iniţiere în lucrul cu calculatorul etc.