Petrecere cu furci şi topoare, în București. Europol: „Așa vor arăta de acum petrecerile în societatea românească”

Imagini uluitoare filmate în Sectorul 3 al Capitalei. Zeci de bărbaţi au petrecut în aer liber pe manele şi au agitat furci şi topoare. Au vorbit chiar despre începutul unei revoluţii. Petrecerea a fost spartă de poliţişti. Însă tot poliţiştii se plâng că NU îi pot sancţiona cum trebuie pe indivizii înarmaţi din cauza unei legi schimbate. 

Petrecere cu zeci de oameni înarmați cu furci, topoare și săbii. S-a întâmplat chiar în București, iar cheful a fost organizat de un clan de interlopi.

Sindicatul Europol a postat pe pagina de Facebook un clip cu o intervenție a poliției pentru a sparge o petrecere desfășurată pe câmp în Sectorul 3, undeva aproape de Gara Cățelu, între interlopi.

VEZI AICI VIDEO

Conform poliţiştilor, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Sectorului 3, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale și câteva echipe ale Jandarmeriei București. Două persoane, considerate drept inițiatoarele evenimentului, au fost amendate contravențional cu amendă în conformitate cu prevederile Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire și tulburarea liniștii publice. Ulterior, după ce autoritățile au terminat distracția, toate persoanele s-au urcat în mașini și au plecat din zonă.

Modificarea Codului Penal a ajutat interlopii

Sindicatul Europol a atras atenția că ultima modificare a Codului penal a ușurat activitatea interlopilor. Se pare că acum aceștia pot circula nestingheriți cu arme albe în portbagajele autoturismelor de lux pe care le conduc.

”Așa vor arăta de acum petrecerile în societatea românească Furci, topoare, săbii, cazmale și bâte de baseball, sunt ingredientele ultimei petreceri date de „jmecherii” din București”, a scris Europol pe Facebook. Sindicatul a mai explicat că petrecerea ar fi fost organizată de Petre Gemaru, un lider interlop local.

Sindicatul polițiștilor arată că ultima modificare a Codului penal a ușurat activitatea interlopilor care pot circula acum nestingheriți cu arme albe, deoarece legiuitorul s-a gândit că sunt periculoase doar la adunări publice, manifestări cultural sportive, locuri de agrement/distracție sau mijloace de transport în comun. Mai mult, se pare că pedeapsa a fost înjumătățită de la 2 ani la 1 an.

Cum arată noua prevedere din Codul Penal

Astfel, a fost modificată sintagma „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele fapte:

1. portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice;”

„Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun: cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire, arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant”, mai arată Sindicatul Europol în postarea de pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati