Petrom, scumpire semnificativă a benzinei și motorinei marți

Scumpire semnificativă a carburanților la Petrom, de Ziua Unirii Principatelor. Astfel, prețurile benzinei standard și motorinei standard au crescut cu câte 9 bani pe litru, potrivit economedia.ro.

Este cea mai mare majorare de preț din acest an, după ce prețurile au crescut cu câte 4 sau 5 bani la litru. Prima scumpire a avut loc sâmbătă, 14 ianuarie, cu câte 5 bani pe litru. Prețurile au continuat să urce pe 17 ianuarie, pe 19 ianuarie, pe 20 ianuarie și pe 21 ianuarie.

Potrivit Monitorul Prețurilor și peco-online, la stațiile Petrom din Capitală, un litru de benzină standard costă între 6,53 și 6,59 lei. Iar motorina standard costă între 7,69 și 7,72 lei.

La 1 ianuarie, scumpirile s-au datorat eliminării compensării de 50 de bani pe litru. Astfel, la 1 ianuarie, litrul de motorină a urcat cu 38 de bani, iar cel de benzină cu 36 de bani, pentru că, tot în prima zi din an, executivul a redus accizele.

Apoi, Petrom a aplicat mai multe scumpiri succesive, iar litrul de benzină și motorină standard a urcat cu aproximativ 60 de bani față de prima zi din an.

Scumpirile au loc pe fondul creșterii cotațiilor internaționale ale petrolului Brent.  Astfel, de la 77,84 de dolari/baril pe 4 ianuarie, cotația a ajuns pe 24 ianuarie la e 87,96 dolari/baril, cea mai ridicată din ultimele două luni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati