Piața de capital din România a crescut cu 4%, în primul trimestru. Șapte listări au avut loc la BVB

Piața de capital din România a crescut cu 3,8% la finalul perioadei ianuarie-martie din acest an, luând în calcul evoluția companiilor din componența indicelui BET-TR, care include și dividendele. Se observă astfel o temperare a avansului care depășise 5,5% la finalul primelor două luni din acest an. De asemenea, creșterea înregistrată la finalul primului trimestru a avut loc pe fondul unei lichidități în scădere, arată un comunicat al Bursei de Valori București, notează economedia.ro.

Șapte listări au avut loc în primul trimestru la Bursa de Valori București (BVB), în valoare totală de 428 milioane euro: au fost 6 emisiuni de obligațiuni care au însumat 427 milioane euro și o emisiune de acțiuni de aproape 1 milion euro.

În plus, în primul trimestru, a avut loc și lansarea primului ETF sectorial, dedicat energiei.

Tot în primul trimestru, a avut loc și un transfer de pe AeRO pe Piața Principală: Safetech Innovations (SAFE), companie românească de securitate cibernetică, prezentă pe piața de capital din ianuarie 2021, a debutat pe 6 februarie pe Piața Reglementată a Bursei sub simbolul bursier SAFE, ca urmare a transferului de pe piața AeRO.

Radu Hanga, Președinte BVB, afirmă: „Într-un context mai larg, numărul investitorilor în piața de capital a ajuns la 133.000, nivel ce reprezintă un maxim istoric. Proiectele noastre, de la o nouă identitate de brand, mai proaspătă și mai prietenoasă, la cele privind creșterea vizibilității și a atractivității pieței de capital ca platformă de finanțare a companiilor locale reprezintă elemente care adaugă valoare și au primit aprecierea investitorilor”.

Adrian Tănase, CEO BVB, spune: „Faptul că vedem o continuare a listărilor, fie de acțiuni, fie obligațiuni pe bursă reprezintă o confirmare că piața de capital își îndeplinește cu succes rolul în economie. În ultimii 5 ani, la BVB au fost derulate 156 de runde de finanțare cu acțiuni și obligațiuni a căror valoare cumulată a ajuns la 6,5 miliarde euro. Continuarea trendului listărilor de instrumente financiare la BVB ne face să credem că este fezabil ca pe termen scurt să ajungem la 200.000 de investitori, dacă se menține ritmul pe care l-am văzut în ultimii ani cumulat cu desfășurarea programului FIDELIS, listarea Hidroelectrica și simplificarea demersurilor fiscale care sunt aplicabile de la 1 ianuarie anul acesta”.

Bursa de Valori București (BVB) a atins un nou record în 2022 în ceea ce privește valoarea totală de tranzacționare realizată pe toate piețele cu toate tipurile de instrumente financiare după ce tranzacțiile totale au depășit 24 miliarde lei, în creștere cu 11% față de nivelul din 2021. Tot la nivelul anului trecut, lichiditatea medie zilnică de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piața Reglementată (PR) și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a crescut cu 11% și a ajuns la 95,6 milioane lei. Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce privește numărul de tranzacții cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate piețele: peste 1,67 milioane de tranzacții. În același timp, incertitudinile internaționale au condus la scăderi ale pieței, de 1,9% pentru indicele BET-TR, la finalul anului trecut.

Numărul investitorilor de pe piața de capital din România a continuat să crească și a ajuns la finalul lui 2022 la 133.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparație, la finalul anului 2021 erau aproape 82.000 de investitori. Acest lucru înseamnă o creștere de 62% realizată într-un singur an. Mai mult, cifra de 133.000 de investitori reprezintă un nou maxim istoric pentru piața de capital din România.

Anul trecut la BVB au fost realizate 42 de runde de finanțare. Valoarea totală a rundelor de finanțare a ajuns anul trecut la 1,9 miliarde euro, fiind foarte aproape de maximul din 2021, de 2 miliarde euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati