Mastercard anunță lansarea campaniei „Piața la drum”, un proiect care militează pentru egalitatea de șanse și independența financiară și marchează o premieră în România: fiscalizarea activității micilor producători din zonele rurale și accesibilizarea comerțului la drum prin plata cu cardul.
Prin parteneriatul cu platforma online Waze, micii producători locali beneficiază de expunere și sprijin pentru comercializarea produselor, în condițiile în care nu au posibilitatea de a ajunge în piețele mari.
Dacă ei nu pot ajunge în piețele mari, Mastercard și Waze le aduc piața în fața casei
Folosind aplicația Waze în timpul călătoriei, potențialii cumpărători pot vedea pe harta online, în timp real, toți producătorii înscriși în campanie, care comercializează produse în fața casei sau grădinii. Aceștia sunt semnalizați printr-un pin dedicat și o scurtă prezentare, pentru a fi identificați cu ușurință direct în aplicație. De asemenea, proiectul este promovat și prin direcționale de tip panotaj, amplasate pe stradă, în apropierea locațiilor în care se află producătorii locali.
Pentru eficientizarea tranzacțiilor, fiecare producător va beneficia de câte un POS, astfel încât posesorii de card să poată plăti electronic pentru produse. Partenerul Mastercard pentru acest proiect este Asociația My Transylvania, a cărei activitate susține micii producători locali din România și își propune să crească și apetitul românilor pentru produse autohtone.
„Plata în numerar a fost, până acum, singura modalitate prin care producătorii locali, care își comercializează produsele pe marginea drumului, pot fi remunerați, ceea ce limitează adesea numărul cumpărătorilor. Obiectivul acestui proiect este să creăm un precedent dezirabil: să integrăm segmentul de mici producători în sistemul de plăți electronice, promovându-i, totodată, într-o manieră inedită, în cea mai cunoscută și utilizată aplicație pentru navigație. În același timp, ne dorim să le asigurăm consumatorilor posibilitatea de a plăti rapid, prin cea mai sigură metodă de plată, pentru produsele autohtone, cultivate sau preparate în gospodăriile românilor. Ne bucurăm că Asociația My Transylvania este partenerul nostru în acest demers, care să înscrie în misiunea Mastercard de a crește gradul de incluziune financiară în România, și de a construi, astfel, un viitor mai bun, și încurajăm și alți producători să se înscrie în platformă ca, împreună, să extindem proiectul Piața la Drum.”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.
Campania prezintă poveștile producătorilor locali care fac parte din program, printr-o serie de testimoniale video, disponibile pe platforma www.piataladrum.ro. Tot aici, utilizatorii pot descoperi harta cu localitățile din care provin producătorii, și îi pot vizita, pe un traseu pitoresc, cunoscut și ca Drumul Brânzei, care leagă destinații precum Beberani – cătun în comuna Răul Sadului, Sibiel în comuna Săliște, Tilișca, Șelimbăr sau Tălmaciu. Prin formularul de înscriere disponibil pe www.piataladrum.ro orice producător local se poate înscrie în proiect și intra în legătura cu reprezentanții asociației My Transylvania, care le vor oferi sprijinul necesar în acest sens.
„Am început să spun poveștile din satele transilvănene ca ghid, acum 25 de ani. De atunci tot căutăm să descoperim și promovăm oameni faini, de la care merită să cumperi. Au produse bune în sezon și, cel mai adesea, nu ajungi ușor la ei. Îi mai vezi doar când au zile mai ușoare că scot marfa la poartă și te bucuri că încă mai există. La începutul activității noastre, în 1996, era aproape imposibil să cumperi ceva cu cardul în România. Acum, mâncarea bună poate fi achiziționată și atunci când ești în drumeție sau pe bicicletă și ai doar cardul în portmoneu. Timpurile se schimbă, noi ne schimbăm, dar gustul mâncării și al specialităților locale rămâne des același.”, a spus Cristian Cismaru, Președintele Asociației My Transylvania.