O nouă ediţie a evenimentului de promovare a gastronomiei, artei şi meşteşugurilor româneşti „Piaţa Ţărănească de Sfântul Andrei” va avea loc, de vineri până duminică, între orele 10,00-18,00, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Evenimentul, organizat de Asociaţia Urban Events, marchează sfârşitul toamnei şi debutul sărbătorilor de iarnă şi aduce laolaltă producători tradiţionali, meşteri populari, artizani şi colecţionari, scrie Agerpres.
Vizitatorii pot procura din piaţă fructe şi legume de sezon, miere, polen sau păstură, dulceţuri, zacuscă şi murături, sirop de cătină, gogoşi şi scovergi, plăcinte, turte, cozonaci, vinuri şi ţuică.
Vor fi servite mâncăruri preparate „la faţa locului”, după reţete autohtone: sarmale cu mămăligă şi ardei, mămăliguţă ardelenească, pui cu legume, pastramă de berbecuţ la ceaun în sos de vin, frigărui, cârnăciori.
Meşterii şi artizanii vor aduce obiecte realizate manual: ţesături, ceramică, bijuterii, obiecte din lemn, sticlă, piele, lână împâslită şi multe altele.
Nu vor lipsi plantele de leac şi lavanda, cosmeticele naturale şi decoraţiunile de Crăciun.
Totodată, în curtea interioară, negustorii şi colecţionarii vor oferi spre vânzare: obiecte vechi (cufere, mobilier ţărănesc, ceramică veche ţărănească, unelte gospodăreşti, roţi de car, ii şi fote, covoare şi diverse ţesături ţărăneşti din diverse zone etnografice, tablouri, bijuterii, cărţi, numismatică, porţelanuri, cărţi poştale, patefoane.
Intrarea este liberă, accesul urmând a se face prin strada Monetăriei şi ieşirea prin B-dul Ion Mihalache.
Vizitatorii sunt rugaţi să poarte mască şi să respecte normele de distanţare socială.