Piedone a depus contestație la executarea pedepsei de 4 ani primită în Dosarul Colectiv

Primarul Cristian Popescu Piedone a depus contestație la executarea pedepsei de 4 ani primită în Dosarul Colectiv, în 12 mai.c

Judecătorii Curții de Apel București, Adina Pretoria Dumitrache și Viorel Andrei Iugan, explică pe larg în motivarea de 1093 de pagini a sentinței din dosarul Colectiv de ce l-au condamnat și pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la 4 ani de închisoare, scrie G4Media.ro.

Raționamentul juridic al magistraților este deosebit de important prin consecințele sale: a condus la trimiterea după gratii a edilului și la atragerea răspunderii patrimoniale a Sectorului 4, care vor trebui să achite despăgubiri de 36 de milioane de euro victimelor de la Colectiv, în solidar cu ceilalți inculpați din dosar și cu ISU București-Ilfov.

”Practic s-a dat autorizaţie de funcţionare unui club care nu avea autorizaţie de incendiu şi nici nu avea în concret implementate măsuri adecvate de securitate la incendiu, aspecte care, prin suprapunerea unor alte acţiuni şi inacţiuni ale altor inculpaţi din prezenta cauză, pentru care inculpatul (Cristian Popescu Piedone – n.r.) nu răspunde, au condus la un incendiu cu consecinţe tragice” – este, în esență, paragraful din motivarea judecătorilor care descrie vinovăția primarului Cristian Popescu Piedone.

Edilul era cât pe ce să scape după decizia CCR privind dezincriminarea abuzului în serviciu prin încălcarea de legislație secundară (hotărări de guvern sau de Consiliu local, etc) și după adoptarea noului Cod Administrativ. Însă judecătorii au identificat texte de legislație primară (legi, ordonanțe) care stabilesc răspunderea primarilor în astfel de cazuri.

Judecătorii au concluzionat că primarul Cristian Popescu Piedone a încălcat o atribuție de serviciu prevăzută de o lege primară și detaliată în legislația secundară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati