Pierderile estimate din cauza grevei STB se ridică la 20 milioane de lei. Societatea ar putea intra în insolvență

Greva angajaților de la Societatea de Transport București (STB) se prelungește în weekend, după ce discuțiile de vineri seară dintre primarul Nicușor Dan și sindicaliști au durat un minut. Primarul a spus că nu a avut ce să discute cu sindicaliștii, dat fiind că greva a fost declarată ilegală, iar Tribunalul București a dispus reluarea imediată a lucrului, potrivit g4media.ro.

La rândul său, șeful sindicatului, Vasile Petrariu (consilier general PSD) a spus că șoferii vor decide dacă reiau lucrul în absența oricărui acord cu primăria.

Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, estimează pierderile provocate de grevă, în momentul de faţă, în jur de 20 milioane lei şi avertizează că, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă, transmite Agerpres.ro.

  • „Aceste pierderi pot fi cuantificate, din punctul meu de vedere, doar urmare a unui amplu audit economic făcut de către o companie foarte mare. De ce? Pentru că nu îmi doresc ca angajaţi din cadrul instituţiei să facă această evaluare. Eu consider că, pentru transparenţă, şi faţă de publicul călător şi faţă de noi, şi pentru a nu diminua valoarea sau a avea diferenţe majore care să fie imputabile sau contestabile în instanţă, acest lucru făcut de o companie externă ar fi benefic. Ca şi valoare, eu consider că urmare a acestor trei zile de grevă ilegală probabil aceasta se va situa undeva în jur de 20 de milioane de lei. Asta în momentul de faţă. Gândiţi-vă şi la prejudiciile de imagine, la ce vor spune călătorii despre noi şi dacă nu cumva am pierdut suportul bucureştenilor, pentru că o companie finanţată de cetăţeni prin taxe, impozite, trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de ei în primul rând”, a spus Criţ la B1TV, întrebat fiind despre pagubele produse de grevă.

El a subliniat că, în ceea ce priveşte abonamentele călătorilor, ar trebui să fie prelungită perioada de valabilitate a acestora cu trei zile.

  • „Ca şi decizie managerială. aici ar trebui să intervenim şi să spunem Da, din păcate n-aţi putut utiliza abonamentul trei zile, o să aveţi încă trei zile la dispoziţie după expirarea lui. Asta pe de o parte. Dar ştim noi prejudiciul pe care l-am adus acelui utilizator prin faptul că el nu a putut să utilizeze transportul public în perioada respectivă? Nu îl cunoaştem, drept urmare s-ar putea să apară şi alte probleme pe care în momentul de faţă nu le putem identifica”, a subliniat Adrian Criţ.

Directorul STB a menţionat că sindicatul reprezentativ va deconta reducerea veniturilor, iar fondul de grevă pe care acesta îl are nu va acoperi valoarea daunelor.

  • „STB în momentul de faţă are nişte venituri mult diminuate, urmare a faptului că angajaţii nu şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu şi acest lucru îl va deconta sindicatul reprezentativ. Sunt costurile pe care le avem noi prin contractul de delegare cu Asociaţia Metropolitană Bucureşti-Ilfov, sunt costurile de prestaţie neefectuată, sunt costurile cu utilităţile consumate conform contractului şi neutilizate, care nu aduc niciun beneficiu. Liderii sindicali trebuie să ştie următorul lucru, şi angajaţii trebuie să cunoască: fondul de grevă de care se vorbeşte şi cu care îi amăgeşte sindicatul pe angajaţi nu va acoperi valoarea daunelor”, a punctat Criţ.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati