Pisici ținute în condiții improprii, salvate de polițiștii din București dintr-un apartament din Sectorul 5

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul pentru Protecția Animalelor au luat măsuri pentru salvarea unor pisici dintr-o locuință, din Sectorul 5, care se aflau în condiții improprii, după ce proprietara acestora a decedat.

Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la situația celor două animale, iar în urma activităților desfășurate s-a reușit pătrunderea în interiorul imobilului.

La fața locului au fost găsite două pisici, vizibil speriate și aflate în condiții improprii.

În urma măsurilor întreprinse, pisicile au fost introduse în cuști speciale de transport, fiind ulterior încredințate unei asociații pentru protecția animalelor, unde vor beneficia de asistență medicală și condiții adecvate de bunăstare.

Polițiștii din cadrul Serviciul pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul instituțiilor abilitate, desfășoară în permanență activități privind combaterea și prevenirea faptelor de natură penală și contravențională comise asupra animalelor, precum și luarea măsurilor specifice pentru animalele aflate în pericol.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati