Planul revizuit de reorganizare a ELCEN, depus la Tribunalul București. Acuzații la adresa PMB

Compania Sierra Quadrant, administratorul judiciar al firmei ELCEN, a înregistrat la Tribunalul Municipiului București noul plan de reorganizare a ELCEN. Acesta va fi supus aprobării în următoarea ședință a Adunării Creditorilor.

Planul de reorganizare a ELCEN, depus la tribunal. Ce acuzații aduce Sierra Quadrant la adresa PMB

Potrivit unui comunicat de presă, Sierra Quadrant acuză Primăria București de eșecul precedentului plan de reorganizare, arătând că printre principalele motive care au condus la modificarea acestuia se numără eșecul municipalității de a înființa o companie care să preia activele ELCEN, așa cum fusese prevăzut inițial, dar și refuzul PMB de a își asuma răspunderea pentru creanțele RADET, rezultate în urma neplății subvenției de către PMB, scrie G4Media.

De asemenea, compania reclamă deschiderea procedurii de faliment în cazul RADET, care face puțin probabilă reorganizarea acestei societăți.

Compania amenință cu vânzarea activelor ELCEN către orice altă companie care îndeplinește condițiile legii

Noul plan de reorganizare, care prevede soluția transferului de afacere, acordă prioritate Municipiului București sau societăților indicate de acesta în vederea achiziției activelor ELCEN la valoarea de piață determinată de către evaluatorul Veridio, în vederea realizării SACET București (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică).În cazul în care PMB nu îndeplinește din nou condițiile necesare preluării activității ELCEN, în urma discuțiilor avute și a intenției manifestate în mod expres de către oficialii Ministerul Energiei, această instituție guvernamentală are posibilitatea de a achiziționa activele ELCEN fie în mod direct, fie prin intermediul societăților în care acestea au calitatea de acționar (sau a unei entități noi ce urmează a fi înființată în acest scop și care poate să aibă în acționariat și PMB sau entitățile din subordinea acesteia), potrivit comunicatului citat.

Sierra Quadrant arată că dacă nici PMB și nici Ministerul Energiei nu vor comunica în scris ”intenția neechivoca și necondiționată pentru preluarea activelor ELCEN”, acestea vor fi vândute către orice companie care îndeplinește criteriile legale și de viabilitate, indiferent de structura acționariatului acesteia sau de natura capitalului (autohton sau străin).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati