Platformă online de vânzare materiale de construcții: Economiile pe care constructorii le pot realiza prin digitalizare pot fi chiar și de peste 20%

Vindem-ieftin.ro, platformă online de vânzare a materialelor de construcții, estimează că economiile pe care constructorii le pot realiza prin digitalizare pot fi chiar și de peste 20%, la o listă de materiale de construcții, potrivit unui comunicat de presă.

Compania transmite că comerțul online a câștigat popularitate rapidă în ultimii ani pentru că oferă consumatorilor o modalitate convenabilă de a cumpăra mai repede și mai ușor produsele sau serviciile dorite fără să mai fie nevoie să treacă pragul unui magazin fizic, iar comercianților oportunitatea de a ajunge la un public larg. Datorită digitalizării, oamenii pot cumpăra orice online, iar industria construcțiilor nu face excepție. În acest sector, digitalizarea sporește tendința de orientare spre construcții modulare și prefabricate, materiale ecologice, construcții sustenabile cu consum redus de energie și amprentă de carbon zero printr-o atentă activitate de planificare, proiectare, execuție și management al proiectelor. La această reducere substanțială de costuri contribuie și soluțiile de achiziție online a materialelor de construcții, care sunt din ce în ce mai răspândite și diversificate.

„Clienții care apelează la noi economisesc timp și bani. Nu mai sunt nevoiți să alerge prin depozite și hipermarketuri pentru a găsi cel mai bun preț, ci pot comanda toată gama de materiale de construcții din confortul casei. În medie, un client ajunge să economisească chiar și 20% la o listă întreagă de materiale. Depinde foarte mult de cantitate, produs și stocurile furnizorilor din momentul respectiv”, spune Cosmin Răileanu, fondatorul Vindem-ieftin.ro.

Potrivit comunicatului, platforma a depășit pragul de 1.500 de clienți lunar care achiziționează materiale de construcții online. Clientul lasă o solicitare pe site care este alocată unui Depozit Virtual cu care stabilește detaliile, negociază prețurile produselor în funcție de cantitate și zona de livrare, iar apoi rămân în contact pentru orice informație sau nevoie ulterioară. Marfa este livrată direct de la fabrică la adresa clienților, oriunde pe teritoriul României.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati