Primăria Capitalei a semnat contracte cu Fotbal Club FCSB S.A. şi Fotbal Club Rapid 1923 S.A. pentru închirierea Arenei Naţionale, în sezonul 2022-2023, potrivit lui Nicuşor Dan.
„Am spus de mai multe ori că eficientizarea managementului Arenei Naţionale e unul dintre obiectivele mele în acest mandat. PMB a actualizat de aceea clauzele contractului de închiriere a stadionului pentru evenimentele sportive din anul competiţional 2022-2023. Principala modificare se referă la plata în avans a chiriei şi a costurilor de operare a stadionului, fiind vorba de o procedură des întâlnită în plan internaţional. Municipalitatea urmăreşte astfel evitarea acumulării de datorii din partea cluburilor sportive şi echilibrarea balanţei de venituri şi cheltuieli înregistrate la Arena Naţională”, a scris edilul general, pe Facebook.
Noul contract aferent sezonului 2022-2023 a fost semnat deja cu cele două cluburi amintite, urmând ca şi celelalte care vor dori să joace pe Arena Naţională să respecte acelaşi cadru, a completat Nicușor Dan.
Potrivit contractului şi în acord cu HCGMB nr. 59/2017, tarifele minime aferente închirierii vor fi următoarele:
– Meci din cadrul campionatului intern de fotbal – 13.000 euro/eveniment/ fără TVA;
– Meci din cadrul Cupei Ligii sau a Cupei României – 13.000 euro/eveniment/ fără TVA;
– Meci din cadrul UEFA Champions League – 28.000 euro/eveniment/ fără TVA;
– Meci din cadrul UEFA Europa League – 23.000 euro/eveniment/ fără TVA;
– Servicii de operare stadion Arena Naţională – 10.000 euro/meci/eveniment/ fără TVA.