PMB a semnat un acord cu familia Constanda pentru eșalonarea datoriei. În cât timp trebuie plătite cele 125 de milioane de euro

Edilul Capitalei Nicușor Dan anunță că a semnat un acord cu familia Constanda pentru a plăti eșalonat, în următoarele 50 de luni, datoria de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are.

„În numele Primăriei Capitalei, am semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, conform deciziei judecătorești definitive din anii trecuți. Acordul prevede eșalonarea sumei datorate pe o perioadă de 50 de luni, cu plăți lunare până la stingerea întregii datorii”, anunță Nicușor Dan pe Facebook.

Potrivit sursei citate, datoria va fi eșalonată pe o perioadă de 50 de luni. Una dintre condițiile cuprinse în acord este că, pe durata derulării acestuia, conturile Primăriei Generale nu vor mai putea fi blocate.

„Acesta este punctul final al negocierilor purtate de mai bine de un an de zile, în care un rol important l-a avut și Comisia Constanda din primărie, cea care a avut mai multe întâlniri dedicate găsirii de soluții la această problemă (atât întâlniri interne, cât și cu familia ori avocații familiei Constanda). Subliniez, de asemenea, că aceasta este ultima eșalonare de datorii dintr-un șir de eșalonări pe care am fost obligat să le fac de la preluarea mandatului, pentru a repune pe picioare PMB din punct de vedere financiar și pentru a-i reface credibilitatea pe piața financiar-bancară.”, a completat edilul.

Acesta a punctat faptul că, de la preluarea mandatului, a reușit eșalonarea mai multor datorii rămase de pe urma administrației conduse de Gabriela Firea.

”Reamintesc aici că am avut negocieri în urma cărora am reușit să eșalonăm mai multe datorii lăsate de administrația Firea și menționez aici doar patru dintre ele: datoria STB către ANAF, datoria municipalității pentru autobuzele Otokar cumpărate și neplătite, datoria pentru stațiile de autobuz, datoria pentru iluminatul de sărbători 2020-2021 (antamat și acesta în perioada Firea)”, a precizat Nicușor Dan.

Primăria Generală a Capitalei a avut, la începutul lunii trecute, conturile blocate, urmare a unei sentințe într-un dosar cu omul de afaceri Costică Constanda.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati