PMB a virat banii pentru plata stimulentelor pentru nou-născuți

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat vineri că au fost virate sumele necesare de plată a stimulentului pentru nou-născut, pentru dosarele care au fost depuse complet în luna august a anului trecut.

„Au fost efectuate viramentele sumelor necesare plăţii stimulentului pentru nou-născut, pentru dosarele depuse complet în luna august 2020, pentru plata ajutorului financiar pentru familii monoparentale pentru luna în curs şi pentru plata sprijinului financiar pentru prevenirea abandonului şcolar, tot pe luna în curs.

Stimulentul pentru copiii cu dizabilităţi va fi virat, ca de obicei, la finalul lunii februarie 2021. De asemenea, am reuşit plata diferenţei de 250 lei, aferentă lunii noiembrie 2020, pentru adulţii cu dizabilităţi, în sumă totală de 13.350.750 lei.

Sperăm ca după aprobarea bugetului Capitalei, succesiv aprobării bugetului naţional de către Parlament, să reuşim să acoperim pe parcursul anului 2021 toate diferenţele de plată, având în vedere faptul că suma totală lunară pentru plata stimulentelor este de 8,4 milioane de euro”, a scris Nicuşor Dan vineri pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati