PMB anunţă rectificare bugetară pentru achiziţia a 4 aparate pentru depistarea rapidă a coronavirusurilor

La propunerea Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat, în şedinţa de îndată de astăzi, o rectificare bugetară pentru a putea achiziţiona tot ce este necesar în această perioadă, atât pentru instituţiile medicale din subordinea PMB, cât şi pentru cele din subordinea Ministerului Sănătăţii.

  • „Având în vedere situaţia actuală a Capitalei, pentru că nu mai este nicio clipă de pierdut pentru sănătatea bucureştenilor, am convocat şedinţa de îndată pentru a face modificările bugetare de primă necesitate.

Cred că cel mai important, acum, este să dovedim cooperare cu toate autorităţile locale sau centrale, să venim în sprijinul tuturor spitalelor, fie că sunt în subordinea noastră, fie în subordinea Ministerului Sănătăţii. Am primit aceste solicitări, cu siguranţă se fac aceste achiziţii şi la ministere, dar trebuie şi noi să suplinim, atât cu achiziţii de aparatură şi material necesare, de kit-uri şi de mijloace de protecţie atât a angajaţilor cât şi a posibililor pacienţi. Colegii de la Direcţia Buget au centralizat toate solicitările de la spitalele din subordine, dar şi din partea IGSU, Ambulanta Bucureşti-Ilfov, DSP Bucureşti şi de la Institutul Balş – care deservesc tot locuitori ai Capitalei şi deci este în interesul comun ca ele să aibă dotările necesare cât mai rapid şi să funcţioneze la parametri cât mai ridicaţi”, a dclarat Gabriela Firea potrivit unui comunicat al PMB.

Ea a adăugat că a reieşit un total de aproximativ 23 de milioane de lei, alocăm 7 milioane de lei într-o primă etapă – pentru achiziţiile de primă necesitate – urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei, să fie făcute completări.

Sumele provin preponderent din bugetul propriu al Primăriei Capitalei (6,22 milioane lei)   şi restul – din fondul de rezervă bugetară.

Banii se duc în primul rând pe cele 4 aparate pentru depistarea rapidă a coronavirusurilor, solicitate de unităţile desemnate pentru operaţiunile de diagnosticare şi la unitatea suport, astfel:

– 2 aparatw la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”

– 1 apărat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”

– 1 la Spitalul Colentina, unitate medicală suport

De asemenea vor fi achiziţionate alte produse sau reactivi necesari funcţionarii acestor aparate, materiale necesare pentru recoltarea şi transportul probelor biologice, trei tipuri de măşti, echipamente de protecţie, două categorii, botoşi de unică folosinţă. De asemenea, alte material sanitare pentru protecţia personalului medical, şi de igienizare.

Primarul General, Gabriela Firea, a mai explicat că unul din aceste aparate ce vor fi achiziţionate va ajuta la rezolvarea foarte rapidă a testelor COVID-19: „este vorba despre un aparat foarte modern, care permite diagnosticarea într-un timp foarte scurt, inclusiv un sistem de extracţie automată de acizi nucleici. Se foloseşte în întreaga Europă, nu am avut până acum un astfel de aparat”.

Edilul Şef a mai anunţat că a decis închiderea Biroului de Evidentă a Populaţiei: „Începând de azi dimineaţă, pentru că o colegă de la acest birou a anunţat abia azi de dimineaţă faptul că s-a aflat în excursie în Israel, cu pacientul de 60 de ani, fost ofiţer, angajat la DSP Sectorul 4, am luat măsurile care s-au dispus la nivel naţional, şi anume: toate cele 70 de persoane, angajate la Biroul pentru Evidenţa Populaţiei au intrat de azi dimineaţă în izolare la domiciliu, li se vor face testele necesare şi procedăm deja la dezinfecţia tuturor birourilor, holurilor, toaletelor, intrărilor din zona de Evidentă a Populaţiei. Pentru urgenţele pe care le vor avea cetăţenii, pentru că vor fi şi astfel de situaţii, am luat legătura cu directorul de la Biroul de Evidenţa Populaţiei, iar acesta va lucra de acasă, va avea computer, aparat foto, ştampilă, registru, documente, tot ceea ce este necesar pentru a elibera documentele care sunt urgenţe. Deci, nu se închide activitatea, dar se lucrează de la domiciliu, pentru protecţia, atât a cetăţenilor cât şi a angajaţilor de la Biroul de Evidentă a Populaţiei”.

fireaTotodată, Primarul General a adresat o rugăminte Ministerului Sănătăţii: „Având în vedere faptul că în Bucureşti sunt doar şapte medici epidemiologi la DSP, unul care este prin rotaţie de permanentă la aeroport şi şase care realizează teste pentru persoanele care sunt ori în carantină, ori izolate la domiciliu, şi pentru că în următoarele zile va fi nevoie de mai mulţi medici epidemiologi în Bucureşti – adresez rugămintea să fie detaşaţi mai mulţi medici epidemiologi din ţară, astfel încât să se realizeze într-un timp cât mai scurt toate aceste teste, şi să ştie fiecare persoană dacă intră în categoria pacient, în sensul unui tratament adecvat, sau rămâne doar izolat, în carantină sau acasă. Noi vom suplimenta cu medici epidemiologi de la spitalele noastre aceste eforturi. De asemenea, adresez rugămintea către Ministerul de Finanţe, să prelungească termenul pentru acele reduceri, scutiri, care se dau pentru plata impozitelor, deoarece în dimineaţa aceasta erau cozi foarte mari la ghişeele administraţiilor financiare, ceea ce nu este în regulă având în vedere noile măsuri de prevenire a răspândirii virusului COVID-19”.

Gabriela Firea a mai explicat că în cursul zilei de astăzi va anunţa deschiderea unei platforme educative online, la nivelul municipiului Bucureşti, pentru toţi elevii care în această perioadă sunt nevoiţi să rămână acasă şi să facă exerciţii, lecţii la distanţă, cu profesorii.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati