NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

PMB lansează concursurile pentru managerii a trei teatre din București. Dosarele pot fi depuse până pe 30 octombrie

Primăria Municipiului București anunță lansarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de manager la încă trei instituții de spectacol din Capitală: Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul Dramaturgilor Români.

Candidații își pot depune dosarele și proiectele de management până la 30 octombrie, ora 13:30. Documentele trebuie depuse fizic la sediul Primăriei Municipiului București din Bd. Regina Elisabeta nr. 47.

După încheierea perioadei de înscriere, dosarele vor intra în etapa de evaluare, iar candidații vor susține proiectele de management. Rezultatele finale ale concursurilor urmează să fie afișate pe 3 decembrie.

Informațiile privind condițiile de participare, documentele necesare și caietele de obiective pentru fiecare dintre cele trei instituții sunt disponibile în anunțurile publicate de PMB.

Concursuri pentru managerii celor 15 teatre din subordinea PMB

Potrivit administrației municipale, în subordinea Primăriei Capitalei se află 15 instituții de spectacol.

La începutul lunii septembrie au fost lansate concursurile pentru funcțiile de manager la Teatrul de Animație Țăndărică, Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru Copii și Teatrul Excelsior.

Pentru celelalte instituții, PMB anunță că va organiza concursuri până la finalul anului. Pe listă se află Teatrul MASCA, Teatrul Stela Popescu, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra”, Teatrul ODEON, Teatrul C.I. Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Mic și Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

Administrația Capitalei susține că procedurile de concurs pentru funcțiile de manager ale teatrelor au fost deblocate după o perioadă de aproximativ 10 ani.

 

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati