Vara aceasta, peste 1.000 de elevi bucureșteni vor participa la proiectul ”Tabăra Educațională pentru Elevi”, anunță Primăria Capitalei.
Primăria Municipiului București, prin Direcția de Cultură, Învățământ, Turism și PROEDUS organizează în perioada 30 iunie – 1 septembrie 2022, 9 serii de tabere la Marea Neagră pentru elevii bucureșteni de gimnaziu și liceu, dar și pentru cei mai merituoși elevi din cadrul programului “Voluntar PROEDUS 2.0”, câștigătorii proiectului ”Academia Sportului – Trofeul Bucureștiului” și “Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean”.
Prin proiectului ”Tabără Educațională pentru Elevi” se urmărește recompensarea celor mai constanți și implicați elevi în proiectele organizate de către Primăria Municipiului București, oferindu-le posibilitate de a participa timp de 7 zile în tabara educațională și recreativă, susține sursa citată.
În cadrul taberei elevii vor participa la activități sportive și tematice, Training-uri și Workshop-uri susținute de formatori acreditați pe diferite teme și arii de interes.