PMB reface hărţile de zgomot ale Municipiului Bucureşti

0
197
Imagine de Mimzy de la Pixabay

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat miercuri că a atribuit contractul privind refacerea hărţilor strategice de zgomot şi reevaluarea/revizuirea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului în Capitală.

Oferta declarată câştigătoare este cea a Institutului de Cercetări în Transporturi – Incertrans SA, arată sursa citată.

Valoarea contractului este de 296.900 de lei fără TVA, cu o durată de execuţie de 14 luni, dintre care cinci pentru refacerea hărţilor de zgomot şi nouă pentru reevaluarea/revizuirea planurilor de acţiune.

Hărţile strategice de zgomot se realizează în format grafic 3D, cu softuri specializate, pe următoarele straturi tematice: curbe de nivel, clădiri, spaţii verzi, aliniament drum şi linii tramvai, amplasamente industriale. Acestea se modelează pentru cele trei surse de zgomot (trafic rutier, feroviar-tip tramvai, industrie).

În urma realizării hărţilor strategice de zgomot se obţin informaţii privind estimarea numărului de locuitori, locuinţe, unităţi de învăţământ şi spitaliceşti expuse la diferite intervale ale indicatorilor de zgomot Lzsn şi Ln.

PMB revizuiește planurile pentru gestionarea zgomotului în Capitală

În cea de-a doua etapă, reevaluarea/revizuirea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului, se vor analiza măsurile din planul de acţiune implementat până în prezent, iar în urma evaluării efectului acestora, se vor identifica şi propune măsuri noi de reducere a zgomotului.

Ţinând cont de dezvoltarea economico-socială continuă, care duce la modificarea indicatorilor de trafic rutier/feroviar, precum şi ai celor din zonele industriale, hărţile strategice de zgomot se refac la cel puţin 5 ani. Hărţile existente ale Municipiului Bucureşti au fost realizate pe baza datelor şi indicatorilor din 2016, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.