PMB și Ordinul Arhitecților București, parteneriat pentru creşterea calităţii arhitectural-urbanistice

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi preşedintele Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, Emil Ivănescu, au semnat un parteneriat cadru prin care vor susţine protejarea patrimoniului, regenerarea urbană, fiabilitatea proiectelor edilitare, potrivit unui comunicat de presă.

Parteneriatul, cu o serie de reguli clare pe care ambele părţi s-au angajat să le respecte, promite ridicarea calităţii arhitectural-urbanistice a vieţii urbane bucureştene, a spaţiului public, a culturii, practicii şi mediului de construcţii.

Vor fi organizate dezbateri şi concursuri de soluţii

Astfel, vor fi organizate dezbateri şi concursuri de soluţii. Va fi urmărită îndeaproape calitatea arhitecturii. Se va pune accentul pe protejarea patrimoniului, pe regenerarea urbană, pe fiabilitatea proiectelor edilitare.

PMB şi OAR Bucureşti au transmis că îşi doresc transparenţa, eficientizarea şi digitalizarea procedurilor de avizare. Şi nu în ultimul rând, arhitecţii şi arhitecţii stagiari au porţile deschise pentru a se implica în viaţa administrativă a oraşului.

„Bucureştiul are nevoie de o dezvoltare sustenabilă, care să reducă traficul, să reducă poluarea, să aducă grădiniţa, şcoala, parcul la o distanţă rezonabilă de fiecare locuinţă, care să dea clădiri şi spaţii publice de calitate, care să crească, pe scurt, calitatea vieţii. Arhitecţii şi urbaniştii sunt esenţiali în acest proces. Salut, de aceea, dorinţa de participare a OAR Bucureşti la construcţia noului Bucureşti şi parteneriatul pe care tocmai l-am semnat”, a declarat primarul PMB, Nicuşor Dan.

“Parteneriatul semnat între PMB şi OAR Bucureşti este o garanţie a colaborării pentru o capitala europeană, modernă, incluzivă, atentă la calitatea mediului construit. Acordul reprezintă startul unor acţiuni comune ce au ca unic scop creşterea calităţii vieţii bucureştenilor printr-o arhitectură valoroasă, prin respectarea patrimoniului, a spaţiului public, printr-un cadru urbanistic coerent şi corect, prin eficientizarea şi digitalizarea cadrului procedural”, a precizat Emil Ivănescu, preşedinte OAR.

OAR Bucureşti este o organizaţie cu 4.190 de membri. Anul acesta împlineşte 20 de ani de la înfiinţare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati