PMB: Titlul de cetăţean de onoare, pentru trei medici din prima linie

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București doamnei Conf. Dr. Simin Aysel Florescu, domnului Dr. Emilian Ioan Imbri și domnului Dr. Sorin Petrea.

”Prin conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București, ne arătam aprecierea fata de câțiva medici excepționali care au luptat și lupta în continuare în prima linie pentru a salva viețile celor infectați și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, este vorba despre doamna doctor Simin Aysel Florescu, medic specialist boli infecțioase, director medical la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, domnul doctor Emilian Ioan Imbri, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș și domnul doctor Sorin Petrea, director medical al Institutului National de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș.

· În perioada pandemiei, Dr. Simin Aysel Florescu a depus eforturi susținute, alaturi de managerul Spitalului Victor Babeș, pentru a asigura eficienta celor 30 de echipe formate din medici, asistente medicale și infirmiere, care au stat în spital 24 de ore din 24 timp de
cate doua săptămâni și se implica în continuare în organizarea acestor echipe pentru rezultate maxime.

· Dr. Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului Victor Babeș, instituție care se afla în prima linie în lupta cu noul coronavirus, a coordonat, în perioada stării de alerta și a stării de
urgenta, echipele medicale de la Spitalul Victor Babeș și a creat condițiile optime de lucru pentru acestea, amenajând un centru de carantina pus la dispoziție de Primăria Capitalei pentru personalul medical care a ales să se autoizoleze și să se dedice în exclusivitate
meseriei.

· Dr. Sorin Petrea s-a implicat activ, în contextul pandemiei de Covid-19, în studierea și vindecarea pacienților diagnosticați cu acest virus, alaturi de echipa condusa de Prof. Dr.
Streinu Cercel la Institutul Matei Balș.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati