PMB va colabora cu Institutul de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială pentru dezvoltarea mobilităţii aeriene urbane

Municipiul Bucureşti urmează să încheie un protocol de colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), în vederea dezvoltării domeniului de mobilitate aeriană urbană.

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de marţi a Consiliului General al Capitalei, scrie Agerpres.

Protocolul vizează elaborarea unor soluţii Smart City prin proiecte care se referă în mod special la dezvoltarea domeniului Urban Air Mobility (mobilitate aeriană urbană).

În baza colaborării, vor fi organizate evenimente cu tematică ştiinţifică adresate publicului larg. Acestea vor fi organizate şi susţinute financiar de INCAS, iar Municipiului Bucureşti îi revine promovarea evenimentelor.

Conform referatului de aprobare, Comisia Europeană a desemnat 100 de oraşe din Uniunea Europeană care vor participa la misiunea pentru 100 de oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în anul 2030. Printre acestea se numără Bucureşti, Suceava şi Cluj-Napoca.

„Mobilitatea Aeriana Urbană (Urban Air Mobility) este un concept inovativ care îşi propune să folosească în mod eficient spaţiul aerian al oraşelor pentru a le oferi cetăţenilor soluţii inteligente de transport şi comunicare. Pe măsură ce transportul urban tinde a folosi tot mai mult spaţiul aerian, o nouă direcţie în dezvoltarea durabilă a oraşelor devine posibilă. Urban Air Mobility se doreşte a fi un sistem integrat de transport aerian pentru pasageri şi pentru mărfuri în zonele urbane, care poate contribui în mod decisiv la implementarea cu succes a sistemelor de mobilitate urbană multimodală. (…) Dezvoltarea şi implementarea soluţiilor Urban Air Mobility se vor realiza prin implicarea unor instituţii importante din domeniul aerospaţial autohton şi nu numai”, prevede documentul.

Se menţionează că, pentru a asigura calitatea de oraş inteligent, este necesară o colaborare între administraţie, organizaţiile de cercetare, industrie, mediul academic şi instituţiile de certificare, reglementare şi management al traficului aerian din România.

Potrivit raportului de specialitate, o abordare cuprinzătoare a Urban Air Mobility include:
– tehnologii de dezvoltare ale vehiculului cu decolare şi aterizare verticală;
– infrastructura (vertiporturi în medii urbane şi aeroportuare);
– managementul spaţiului aerian (gestionarea traficului şi a traiectoriei de zbor);
– cadrul legislativ (certificare, reglementări operaţionale);
– acceptarea publică a conceptului Urban Air Mobility şi a aspectelor economice asociate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati