PMB va susţine organizarea Campionatului Mondial de Karate Ashihara, în noiembrie

Consiliul General al Capitalei a aprobat, joi, încheierea unui acord de cooperare între municipalitate şi Federaţia Română de Arte Marţiale, în vederea organizării Campionatului Mondial de Karate Ashihara, la Bucureşti, în perioada 3 – 7 noiembrie.

Municipalitatea va asigura un sprijin financiar de 45.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de organizare, asigurând transportul participanţilor şi promovarea evenimentului.

Federaţia Română de Arte Marţiale va asigura completarea bugetului necesar organizării campionatului şi va asigura promovarea imaginii şi valorilor culturale ale Capitalei.

Potrivit referatului de aprobare, Campionatul Mondial de Karate Ashihara va constitui un mijloc de promovare a imaginii oraşului şi produselor culturale, artistice şi turistice pe toate continentele, evenimentul fiind transmis online, la nivel internaţional.

Conform raportului de specialitate, în România, se antrenează peste 2.000 de practicanţi de Ashihara Karate, dintre care aproximativ 500 concurează în campionatele interne şi internaţionale.

„România este una dintre ţările foarte bine reprezentate ca număr de sportivi, dar şi ca valoare a acestora în cadrul competiţiilor oficiale internaţionale. În acest fel, mişcarea Ashihara Karate din România a devenit în ultimii ani una dintre cele mai puternice pe plan mondial”, se arată în raport.

Competiţia se va desfăşura la Sala Polivalentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati