PNL București: În anul şcolar 2019-2020, peste 170 de şcoli, grădiniţe, licee şi facultăţi se află în clădiri cu risc seismic

PNL București spune că o educaţie de calitate înseamnă profesori competenţi, dar şi gestionare eficientă a infrastructurii, inclusiv punerea la dispoziţie a manualelor. La debutul anului şcolar 2019, în Bucureşti, nu toate unităţile de învăţământ sunt puse la punct.

„Lipsa manualelor este imputabilă Ministerului Educaţiei, cel care, din incompetenţă evidentă, nu gestionează corespunzător nici în acest an procedurile de achiziţie publică. În aprilie au început procedurile în loc să înceapă chiar din ianuarie, educaţia devenind victima unor ambiţii politice la vârful PSD în numirile pe funcţii, în loc să existe o preocupare reală pentru educaţie, un domeniu strategic pentru dezvoltarea României.

În Capitală, reparaţiile şi curăţenia se gestionează de către Primăriile conduse, de la primul sector la ultimul, de PSD. Licitaţiile au fost făcute în bătaie de joc, lucrările nu sunt terminate. În ultimele zile s-au făcut o serie de cârpeli superficiale pentru a putea deschide şcolile la data de 9 septembrie.

Din cauza incompetenţei administraţiei PSD sunt multe exemple de unităţi de învăţământ unde clopoţelul de început de an nu va suna mâine, ci peste o săptămână sau chiar două, pentru că lucrările nu sunt gata. În această situaţie sunt, la nivelul municipiului Bucureşti, trei unităţi de învăţământ: Grădiniţa nr. 35, Grădiniţa nr. 53 şi două grupe de program normal din cadrul Şcolii gimnaziale nr. 13.

În primele două unităţi, cursurile vor debuta pe data de 23 septembrie, în ultima situaţie, cursurile vor începe pe 16 septembrie.

Indolenţa administraţiei PSD faţă de educaţie merge mai departe; sunt unităţi şcolare precum Şcoala nr. 11 din centrul Capitalei, ai cărei elevi vor fi mutaţi în alt spaţiu, după ce, conform monitorizării noastre, nu s-a lucrat conştiincios toată vara. În sectorul 3, la Liceul Teoretic Benjamin Franklin, elevii vor începe anul şcolar printre moloz şi lucrări neterminate. La Şcoala nr. 32 din sectorul 2 nu sunt condiţii să se înceapă cursurile.

Sunt şcoli în Bucureşti unde elevii vor învăţa în 3 schimburi. Deşi Consiliul General şi PG Firea – PSD anunţau în decembrie 2018 programul „Nicio unitate de învăţământ cu program în trei schimburi”, iniţiativa a rămas doar o altă campanie de imagine. În realitate, nicio schimbare nu a avut loc. Numărul şcolilor cu program în schimburi a crescut – de la 7 în 2017 la 11 în 2018. Şi va continua să crească.

Investiţiile în infrastructura de educaţie la nivelul capitalei, sunt pentru administraţia PSD la coada listei de priorităţi. Rectificările bugetare din vară au luat bani de la părinţi şi copii şi i-au realocat pentru „panseluţe”. Copiii din grădiniţele aglomerate nu vor avea nici anul acesta noi facilităţi. 4 grădiniţe noi au rămas cu doar 2% din bugetul iniţial.

Părinţii cărora li s-a promis after-school sunt lăsaţi să aştepte încă un an pentru că after-school-urile promise au rămas cu doar 10% din bugetul stabilit iniţial. Iar la o lună după ce au dispărut 8.023 ron din bugetul pentru educaţie, Gabriela Firea şi PSD au mai găsit totuşi 5000 ron pe care i-a investit în lucrări peisagistice, demonstrând încă o dată care sunt priorităţile pentru PSD.

Şcolile din Bucureşti nu numai că nu lucrează în interesul elevilor. Ba mai mult, avem exemple în care şcolile sunt adevărate pericole pentru elevi şi nu numai. În anul şcolar 2019-2020, peste 170 de şcoli, grădiniţe, licee şi facultăţi se află în clădiri cu risc seismic, potrivit raportului ISU Bucureşti. Administraţia PSD pune în pericol, zi de zi, peste 38.383 de preşcolari, elevi, studenţi şi cadre didactice care ar putea fi afectate de seism. De la riscuri majore, la riscuri mai mici, însă la fel de grave, şcolile bucureştene suferă şi la capitolul igienă.

În şcolile din Capitala României, toaletele nu au săpun şi nici hârtie igienică, materialele consumabile lipsesc, sunt insuficiente şi, foarte grav, se livrează pe contracte cu dedicaţie. Pentru cele mai mărunte achiziţii, directorii de şcoli se umilesc la Primărie sau trebuie să suporte firme incompetente impuse. Sectorul 4 este cel mai grăitor exemplu. Aici, primarul PSD obligă directorii de şcoli să-i ceară acordul pentru orice achiziţie.

Bucureştiul dispune de resurse suficiente. Din păcate banii au încăput pe mâna unor incompetenţi pe care, cel mai probabil, îi vom vedea mâine dimineaţă, lăudându-se la câte o festivitate de deschidere a anului şcolar 2019.

Chiar dacă suntem în opoziţie, nu putem să nu fim profund îngrijoraţi pentru starea în care învăţământul se află. Infrastructura în educaţie este baza unei educaţii de calitate, iar această infrastructură a fost adusă într-o stare deplorabilă de administraţia PSD. PNL Bucureşti regretă situaţia în care mii de cadre didactice şi zeci de mii de copii şi familiile lor vor fi obligaţi să lucreze şi să înveţe la începutul anului şcolar 2019-2010, declară Violeta Alexandru, Preşedinte PNL Bucureşti. Ştim că faceţi eforturi să suportaţi şi în acest an incompetenţa administraţiei. Şi mulţumim tuturor elevilor şi dascălilor, care în pofida unui sistem care doar pune piedici, aleg să facă performanţă”, a transmis PNL București, printr-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati