PNL nu îl va susține pe Nicușor Dan la Primăria București. Ce spune Nicolae Ciucă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că PNL va merge ”singur” în alegerile din acest an, inclusiv la cele pentru Primăria Capitalei, precizând că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei.

”Am nominalizat şi avem o conducere la nivelul filialei Bucureşti, domnul ministru Sebastian Burduja este preşedintele filialei Bucureşti, preşedinte interimar. Împreună cu colegii din filială au avut – şi sper ca pe 1 februarie să finalizeze procesul de analiză a tot ceea ce a însemnat decalogul pe care l-am înaintat domnului primar (Nicuşor Dan – n.r.). Şi din toate datele de până acum rezultă foarte clar că – desigur, luăm în calcul şi poziţionarea domnului primar alături de cealaltă formaţiune politică – să nu mai acordăm sprijinul politic domnului primar, iar Partidul Naţional Liberal să îşi asume un candidat propriu la Primăria Capitalei”, a declarat Nicolae Ciucă, marţi seară, la Antena 3.

El a precizat că PNL ”va merge singur” în alegerile din acest an.

Liderul PNL Bucureşti, ministrul Sebastian Burduja, declara, săptămâna trecută, că îşi asumă candidatura la Primăria Capitalei, el susținând că este în fişa postului său, după ce a preluat şefia organizaţiei PNL Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati