Consilierii PNL Sector 1 anunţă că nu vor participa la şedinţa de îndată, convocată de consilierii grupului PSD pentru joi, ora 13.00. Motivul este faptul că ordinea de zi propusă nu justifică urgenţa convocării unei astfel de şedinţe.
În același timp, liberalii atrag atenția că, în realitate, sectorul 1 are multe alte probleme şi urgenţe reale, pe care primarul şi aparatul său administrativ le ignoră cu desăvârşire. „Cu şcolile complet nepregătite, bursele neplătite şi o criză a gunoaielor departe de a se fi încheiat, primarul Clotilde Armand a plecat în concediu trei săptămâni. În plină stare de alertă”, mai arată consilierii PNL Sector 1.
„De partea cealaltă, grupul PSD ar trebui să se abţină de la astfel de iniţiative, după ce ani de zile a girat abuzurile şi incompetenţa administraţiei primarului invizibil. A veni acum pe un cal alb, chipurile, cu aşa-zise comisii şi soluţii la probleme care trenează de ani de zile este doar o dovadă de ipocrizie. De aceea, grupul consilierilor liberali de la sectorul 1 refuză să gireze simulacrul de azi, solicitând includerea tuturor proiectelor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe ordinare. În schimb, solicităm o şedinţă de îndată pentru a găsi soluţii la problemele cu adevarat grave şi urgente – cea mai importantă dintre acestea este situaţia disperată a şcolilor din sectorul 1”, precizează liberalii, într-un comunicat de presă al filialei PNL Sector 1.
Conform sursei menţionate, la câteva săptămâni până la deschiderea anului şcolar, în unităţile de învăţământ din Sectorul 1 nu s-a derulat nicio lucrare de reparaţii sau reabilitări.
Ele sunt în responsabilitatea primarului Clotilde Armand, iar perioada vacanţei este singurul moment când se pot derula astfel de lucrări. Informaţia a fost semnalată şi de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a atras atenţia public că în sectorul nostru nu există şantiere, mai spune sursa citată.
Plata burselor, o altă problemă majoră
O altă problemă majoră semnalată de părinţi şi profesori este legată de plata burselor. Din informaţiile PNL Sector 1, deşi banii au fost alocaţi în buget, bursele nu au mai fost plătite din luna martie.
„Este strigătoare la cer indiferenţa pe care administraţia actuală o arată faţă de educaţia copiilor noştri. De la lipsa lucrărilor de reparaţie şi modernizare în şcoli până la neplata burselor, pur şi simplu asistăm la noi recorduri ale indolenţei şi incompetenţei administrative. Primarul Armand se laudă pe reţelele sociale cu băncuţe şi podeţe reparate, iar şcolile stau să cadă pe copiii care vor veni în bănci din 13 septembrie. Şi, să fie peisajul complet, consilierii PSD se dau în spectacol cu o şedinţă de îndată convocată pentru nişte comisii care pot fi incluse oricând într-o şedinţă de CL viitoare, nefiind nimic urgent. Evident că PSD-iştii au memoria scurtă, uitând că multe dintre aceste probleme au trenat de pe vremea fostei administraţii de tristă amintire. Cam aşa arată, în câteva cuvinte, administraţia de la Sectorul 1”, a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PNL Sector 1, prin comunicatul de presă.
”Transparenţa este doar un slogan la primăria sectorului 1”
Imediat după ce edilul Sectorului 1 va reveni din concediu, consilierii PNL vor solicita răspunsuri clare şi urgente la toate aceste probleme: reabilitările, reparaţiile din şcoli, plata burselor, justificarea întârzierii plăţilor.
„Sigur că nu ne aşteptăm şi la răspunsuri, căci transparenţa este doar un slogan la primăria sectorului 1, dar vom face toate demersurile necesare. Cetăţenii au dreptul să ştie de ce am ajuns în acest haos administrativ”, mai indică sursa amintită.
„Am atras atenţia de mai multe ori, în ultimele luni, că primăria este într-un blocaj administrativ fără precedent. Am fost acuzaţi şi jigniţi în moduri pe care nu ni le puteam imagina. Aici suntem astăzi: primarul ignoră cu bună ştiinţă probleme urgente şi refuză să pună în execuţie hotărâri de Consiliu Local – cum este cazul acordării burselor de merit şi sociale. Noroc ca avem zeci de procese deschise în instanţă, măcar pe o direcţie să se dea senzaţia că se munceşte…”, a mai spus Burduja.