Reprezentanţii PNL Bucureşti au anunţat că susţin un audit complet la Primăria Capitalei, unul legal şi aplicabil deoarece trebuie verificat tot după administraţia PSD.
În acest sens, liberalii îi transmit primarului general Nicuşor Dan că proiectul privind realizarea unui audit la PMB are unele vulnerabilităţi cum ar fi faptul că nu precizează perioada auditului, nu spune obiectivele propuse, nu vorbeşte despre o estimare bugetară şi acoperire din buget şi nici despre volumul de dosare care vor fi evaluate.
Scrisoare catre Nicusor Dan: Vezi scrisoarea PNL către primarul general Nicușor Dan
Astfel, se menționează doar că vor fi verificate toate achiziţiile publice pe durata a 4 ani.
În şedinţa de vineri a CGMB, proiectul care viza realizarea unui audit la Primăria Capitalei nu a întrunit votul consilierilor generali necesar aprobării.
„PNL susţine un audit complet al Primăriei Generale, legal şi aplicabil! Trebuie verificat tot după administraţia PSD! O intenţie bună, corectă şi necesară pe care consilierii generali o susţin dar o doresc aplicabilă şi legală. Primarul general nu trebuie vulnerabilizat în acest proces. Banii publici cheltuiţi pentru audit trebuie să ducă la rezultate concrete pentru a nu fi imputaţi primarului.
Bucureştenii au votat PNL Bucureşti pentru seriozitate. Propunerile noastre de îmbunătăţire au fost comunicate primarului general pentru îmbunăţirea proiectului de Hotărâre de Consiliu General privind contractarea unor servicii conexe în baza Standardelor Internaţionale de Servicii Conexe ISRS 4400, cu privire la analizarea modului în care au fost utilizate resursele financiare, precum şi cu privire la eficienţa utilizării resurselor umane pentru perioada 01. 01. 2017 – 31. 12. 2020 de către aparatul de specialitate şi entităţile din subordinea Primarului General al Municipiului Bucuresti, precum şi de către entităţile din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti:
1. Proiectul nu are precizată durata de realizare a audit-ului nici în general nici pe componentele sale.
2. Proiectul nu conţine obiective clare din care să rezulte ce anume se evaluează în cadrul Primăriei. Din cele câteva menţiuni reţinem şi punctăm următoarele aspecte relevante:
– Proiectul vorbeşte de audit la companiile deţinute de CGMB, context în care trebuie precizat cadrul legal în baza căruia apreciaţi că Primăria şi nu companiile (prin AGA/CA) pot contracta audit pentru fiecare dintre companii.
– Se menţionează că se vor verifica toate achiziţiile publice pe durata a 4 ani, fără precizarea volumului de dosare ce urmează a se evalua şi fără să ofere posibilitatea verificării doar a achiziţiilor de peste un anumit prag.
– Menţiunea privind obiectivul de evaluare a ”urbanismului şi a construcţiilor” nu explică ce anume se va evalua.
3. Proiectul nu are estimare bugetară şi nici acoperire în buget.
Grupul consilierilor generali ai Partidului Naţional Liberal îşi exprimă totala disponibilitate pentru îmbunătăţirea textului iniţial propus, astfel încât el să respecte atât criterii de legalitate cât şi de eficienţă, iar fondurile publice alocate pentru acest proiect să ducă, cu adevărat, la rezultatele scontate. Contrapunerea făcută – de a vota “de principiu” o hotărâre, urmând să se elaboreze una serioasă, ulterioară nu este compatibilă cu modul de lucru al PNL. Hotărârile ”de principiu” au fost folosite timp de 4 ani de administraţia Firea-PSD. ”De principiu” s-au înfiinţat şi companiile municipale, decizie care ne va costa pe noi, bucureştenii, enorm de mult.
Chiar dacă am fost jigniţi în ultimele zile sub pretextul că urmărim să acoperim vreo neregulă a fostei administraţii PSD, apreciem acest radicalism ca fiind de natură să ne intimideze. Dorim să se voteze un proiect bun, legal, aplicabil.
Dincolo de entuziasm şi bune intenţii avem obligaţia de a fi judicioşi şi eficienţi. Intenţiile grupului de consilieri generali PNL coincid cu cele ale partenerilor noştri din alianţa USR-Plus şi cu intenţiile Primarului General. Este important, în viziunea noastră, ca proiectul sau proiectele care vizează auditurile necesare să respecte legea şi să nu prezinte vulnerabilităţi predictibile (având în vedere precedentele existente deja în domeniu şi cadrul legal în vigoare).
Consilierii generali PNL şi-au exprimat totala disponibilitate pentru a colabora cu partenerii pentru îmbunătăţirea proiectului în vederea votării. Până acum, întâlnirile programate şi la care ne pregăteam să participăm au fost anulate”, arată o postare de miercuri pe pagina de Facebook a PNL Bucureşti.
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, în şedinţa CGMB de vineri, este un proiect de hotărâre pe ordinea de zi care prevede demararea unui audit privind activitatea Primăriei Capitalei din ultimii 4 ani. Proiectul nu a întrunit votul consilierilor generali.