Cea de-a patra ediție a PoliChemistryFEST, eveniment care pune în prim-plan noile tendințe și inovații din domeniul chimiei, ingineriei chimice, ingineriei mediului, ingineriei produselor alimentare, bioingineriei, industriei farmaceutice și nanoștiințelor, va avea loc, vineri și sâmbătă, în campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.
Potrivit unui comunicat de presă, timp de două zile, campusul se va transforma într-un laborator al viitorului, unde participanții vor putea învăța, experimenta și interacționa cu cei mai buni specialiști din industrie și din mediul academic.
‘PoliChemistryFEST este un eveniment emblematic pentru Politehnica București, un loc în care știința și educația se întâlnesc pentru a deschide noi orizonturi în domeniul chimiei și bioingineriei. Acest festival este o oportunitate excelentă pentru tinerii din România și nu numai să exploreze un domeniu cu un impact real asupra societății, dar și să descopere cum pot contribui la dezvoltarea unui viitor sustenabil’, a declarat rectorul Mihnea Costoiu.
În cadrul festivalului, vizitatorii sunt invitați la experimente hands-on și workshopuri interactive unde vor avea ocazia să învețe prin practică, experimentând procese chimice fascinante și tehnologii de ultimă oră; conferințe și prezentări ale liderilor din industrie; o expoziție interactivă unde peste 40 de companii din diverse domenii vor prezenta tehnologiile și produsele lor inovatoare; oportunități de networking în cadrul cărora PoliChemistryFEST 2025 va aduna profesioniști, studenți, cercetători și antreprenori din întreaga lume.
‘Acest festival reprezintă un exemplu perfect de sinergie între educație, cercetare și industrie. Noi, la Politehnica București, punem un accent deosebit pe pregătirea studenților noștri pentru cerințele pieței muncii. PoliChemistryFEST le oferă nu doar cunoștințe teoretice, dar și experiențe directe care le vor forma abilitățile necesare pentru a deveni lideri în domeniul chimiei și bioingineriei’, a transmis Mihnea Costoiu.
Festivalul, organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prin Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, va putea fi vizitat vineri și sâmbătă, între orele 10:00 – 16:00.