Polițele RCA cu decontare directă au ajuns un lux. Ce prețuri sunt, în cazul tinerilor

Polițele RCA cu decontare directă au ajuns un lux, iar unele costă cât două rate la un apartament. Mulți nu și le mai permit, deși îi pot scuti pe șoferi de multă bătaie de cap în cazul unui accident.

Polița cu decontare directă, în cazul unui șofer care are 30 de ani, a ajuns să coste 2.000 de lei pentru un an. Asta înseamnă de trei ori mai mult decât începutul anului trecut. Astfel de polițe sunt mai scumpe, în general, pentru că ne scutesc de drumuri suplimentare față de un RCA normal, potrivit Antena3.

”Daca am încheiat asigurarea cu decontare directă, mă ajută să îmi recuperez banii în momentul în care sunt lovit de altcineva”, spune Daniel Apostol, director de comunicare la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Astfel, în caz de accident, șoferul mașinii lovite nu mai așteaptă după firma de asigurări a celui vinovat, ci merge direct la service să își repare autoturismul prin intermediul propriei polițe. Astfel economisește timp, pentru că nu mai trebuie întocmit un dosar de daună iar mașină este reparată mai rapid.

Dezavantajul acestor polițe este prețul. Dacă pentru RCA obișnuit costurile sunt undeva între 1.300 și 1.800 de lei, pentru decontare directă banii plătiți anual sunt cu cel puțin 2-300 de lei mai mulți.

Decontarea directă a fost introdusă în urmă cu cinci ani. De atunci, între 10 și 20% dintre clienții firmelor de asigurări au cumpărat o astfel de poliță.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati