Poliția Capitalei a dat amenzi de 60.600 de lei pentru vânzarea cărnii fără bon fiscal

Poliţiştii Capitalei au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 60.600 şi pentru nerespectarea prevederilor legale legate de vânzarea cărnii.

„La data de 12 aprilie, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, precum şi lucrători din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, au organizat şi desfăşurat controale economico-financiare asupra activităţii comerciale a opt societăţi de pe raza Municipiului Bucureşti care au ca obiect de activitate comerţul cu carne şi produse din carne, în contextul Sărbătorilor Pascale”, informează DGPMB într-un comunicat de presă.

Poliţiştii au urmărit modul în care este respectată, aplicată şi materializată în documente financiar-contabile legislaţia din domeniu.

„În urma controalelor au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale, cu o valoare totală de 60.600 de lei şi a fost dispusă confiscarea a aproximativ 100 de kg de carne şi produse din carne”, arată sursa citată.

Verificările sunt continuate cu privire la întreaga activitate a societăţilor implicate, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati