Poliția Capitalei a făcut controale în București pentru a verifica starea tehnică a mașinilor

Poliţia Rutieră a făcut timp de două zile controale în Bucureşti privind starea tehnică a vehiculelor, rezultatul fiind amenzi de peste 44.200 lei, 36 certificate de înmatriculare retrase, iar într-un caz a fost suspendat dreptul de utilizare a autovehiculului, potrivit agenției de presă news.ro.

”Au fost controlate 167 autovehicule şi aplicate 91 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 44.200 lei. Din totalul sancţiunilor, 76 au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice la sistemul de evacuare a noxelor, modificări neomologate aduse autovehiculelor şi alte deficienţe tehnice. În cadrul activităţilor de control, au fost retrase 36 certificate de înmatriculare pentru defecţiunile tehnice constatate cu sprijinul specialiştilor Registrului Auto Român şi a fost dispusă 1 suspendare a dreptului de utilizare a autovehiculului”, anunţă Poliţia Capitalei, care precizează că verificările au vizat sistemul de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, în special pe timpul nopţii; sistemul de frânare; mecanismul de direcţie; instalaţia de semnalizare, autentitictatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor; corectiudinea datelor din certificatul de înmatriculare şi concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor; deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia.
Poliţiştii relatează că un barbat în vârstă de 49 ani a condus un autovehicul în zona Piaţa Constituţiei, iar în urma controlului efectuat de poliţiştii rutieri în colaborare cu inspectorii RAR, s-a constat că are inspecţia tehnică periodică expirată, are montate anvelope cu alte dimensiuni decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare şi prezintă modificări neomologate la motor, iar poziţiile stânga şi dreapta spate sunt neconforme.
Totodată, s-a constatat că nu deţine asigurare de răspundere civilă auto pentru pagube produse prin accidente de circulaţie, are parbrizul fisurat, prezintă defecţiuni la sistemul de iluminare si nu are în dotare trusă medicală.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5640 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare.
”Acest tip de acţiuni vor continua şi în perioada următoare în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, respectiv pentru sancţionarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei”, avertizează poliţiştii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati